Focurile de armă trase de Anul Nou reprezintă o tradiţie relativ nouă din zonele rurale. Vechiul obicei de a pocni din bici la Pluguşor, peste care s-a suprapus folosirea artificiilor în perioada recentă, a creat ca efect secundar şi tradiţia vânătorilor locali de a ieşi din casă la cumpăna dintre ani şi a trage câteva focuri. Astfel se „împuşcă” vechiul an şi se „salută” cel nou.
Pentru a perpetua acest obicei este însă nevoie şi de instaurarea unei tradiţii a siguranţei:
focul trebuie tras în sus, spre o zonă fără oameni, la marginea curţii sau satului, spre câmp sau spre pădure, în funcţie de locaţie. În niciun caz nu trebuie eliberat în mijlocul petrecerii din curte sau din drum, ci la o parte de grupul de participanţi. De asemenea este indicat să se folosească doar cartuşe cu pulbere şi fără alice, şi numai în lipsa lor – încărcături uşoare de 24g cu alice de 1 sau 2 mm. Pentru aceste motive obiceiul este imposibil de ţinut în zonele urbane.

Dragi cititori, la finalul lui 2012, vă urăm şi noi
"La mulţi ani cu sănătate şi un an nou mai bun!"
Text: Alexandru Cercel