Începutul sezonului de rațe este cea mai bună ocazie pentru a vă împărtăși o metodă de vânătoare veche, scoasă la lumină dintre paginile revistei Diana, prima noastră revistă de vânătoare. Va vine să credeți sau nu, este vorba de „metoda cu bostani”. Nici autorului nu i-a venit să creadă când a descoperit-o, în 1907...
Dintre modurile primitive de vânătoare la noi, se mai practică încă și astăzi vânătoarea de rațe cu dovleacul sau bostanul. Pe moșia D., în județul Botoșani, se află un lac foarte mare, în care se găsesc cele mai renumite specii de rațe.
Vizitând într-o toamnă acest lac,
am observat pe luciul apei un număr foarte mare de dovleci, cari pluteau, duși
de vânt și de curente de la un capăt la altul. Din simplă curiositate am întrebat pe un pescar care mă însoțea, despre
proveniența acestora. Iată povestirea lui așa cum mi-a făcut-o mie:
„Cu acești bostani, boerule, noi
prindem rațele din luminiș, căci de, rațele vezi D-ta, sunt foarte șirete și nu
le poți ademeni cu una cu două, să bagă la stuf și nici dracul nu le mai poate
scoate de acolo. Cu pușca nu le poți ajunge în mijlocul lacului, cu barca nu te
poți apropia de ele în luminiș, numai bostanii le vin de hac.
Cum prind bostanii coajă, îi
hăcuim pe jumătate și apoi îi svârlim în iaz, rațele nu se apropie două trei
zile de ei, le dă ocol, îi ischitește până când să învață cu ei; apoi se
apropie de ei și încep să le ciugulească sâmburii și mațele. După ce capătă
încrederea desăvârșită, luăm alți bostani, îi tăem la partea cotorului și-i
scobim înăuntru de rămâne numai coaja, apoi facem două găuri pentru ochi și una
pentru nas, băgăm capul înăuntru, îl potrivim bine și intrăm în apă 5-6 inși,
ne scufundăm până la gât, adică până ce bostanul ajunge la apă și apoi încet
încet ne amestecăm printre bostanii din mijlocul iazului.
Rațele, ies seara și dimineața la
luminiș în stoluri și se lasă la mâncare între bostani. Noi, stăm nemișcați,
într-o mână avem un briceag ascuțit, de gât avem atârnată o traistă și mâna
stângă o avem liberă. Cum se apropie vr’o rață de noi ca să ciugulească bostanul, o înșfăcăm cu mâna stângă de
picioare sau de gât, îi tăem beregata și o băgam la traistă, fără să zică nici
pis.
Prindem așa boerule, cât ne ține curelele, căci de, apa e cam rece și nu prea
poți să stai cam mult în ea, afară de asta mai te pișcă câte o leacă și
afurisitele de lipitori. Ori cum însă boerule, tot prindem câte 10-20 de
căciulă, după cum e de caldă apa.”
După cum vedeți vânătoarea cu
bostanul nu e grea de loc și în același timp foarte rentabilă pentru lacurile
mici; totuși cred, iubiți camarazi, că nici unul dintre D-voastre nu veți lăsa
pușca acasă, ca să vă umpleți gențile cu dovleci și să mergeți la vânătoare de
rațe.
Ca vânătoare primitivă, e de
observat că întrece ingeniozitatea altor popoare și mai cu samă, popoarele care
n-au dovleci; dar care au rațe și gâște artificiale.
Dor Mărunt
Sursa:
DIANA Revista Ilustrată a Vânătorilor 1907 anul IV no.6-7
Foto: Alexandru Cercel, Falmanac
