Știri * Vânătoare * Natură * Din 2011

Știri * Vânătoare * Natură * Din 2011
„Frate Nicolae” - Editura Honterus Sibiu

Carabina Carpaţi

Carabina „Carpaţi” nu este, în ciuda numelui, o reinterpretare autohtonă a unui produs occidental ci, din contră un produs pur german, ce are în spate legături emoţionale cu România.

Merkel K4 Karpaten este o armă de vânătoare basculantă, cu un singur foc, destinată vânatului mare de la munte precum: ursul, cerbul, căpriorul şi capra neagră. Calibrele în care este produsă acoperă toată gama de necesităţi a vânătorii alpine: 6,5x65R, 7x65R, .300 WinMag, .308 Win, .30-06, .30R Blaser, 7mm RemMag şi 8x57 IRS. Este o armă uşoară ce poate fi purtată multe ore în şir pe cărări abrupte, fără să devină o povară pe umărul vânătorului. Cântăreşte 2,8 kg şi are o ţeavă de 60 cm, cu un profil "de epocă" octogonal.

Carabina K4 este o versiune modernă a armei dedicate de fraţii Merkel celebrului vânător şi scriitor german Alexander Florstedt (1863 - 1929). Fabricată după indicaţiile acestuia la începutul secolului XX, arma era probabil pentru calibrul 9x63 (RWS de 3,5 g cu un glonţ uşor şi lung de 23 mm) considerat "cel mai bun pentru vânătoarea la munte" în acei ani. Alexander Florstedt, saxon născut la Hedersleben, a fost invitat în 1890 de sibienii Edward Czink şi Andreas Berger la o partidă de vânătoare în Ardeal, ocazie cu care s-a îndrăgostit de munţii Făgăraş. 

În urma unui accident de vânătoare, ce i-a afectat omoplatul stâng şi plămânii, a fost sfătuit de doctori să se retragă într-o zonă cu aer curat. În 1896 a luat hotărârea de a reveni în Transilvania, a construit o locuinţă cu anexe vânătoreşti în comuna Arpaş şi a luat în arendă câteva văi montane. A devenit un pasionat protector al caprelor negre din Făgăraş, contribuind fundamental la refacerea şi creşterea populaţiei: de la 200 la 3.000 de indivizi în zece ani de concesiune a văilor Viştea Mare, Zănoaga şi Arpaşul Mare.
A vânat în principal cerbi, prezentând la expoziţiile cinegetice din Berlin, spre uimirea participanţilor, şi câteva trofee capitale din Bucovina. Cu un an înainte de moartea sa a publicat volumul memorialistic „Prin munţii Asiei şi Ardealului”.


Text: Alexandru Cercel
Aristide Stavros "Antilopa Carpaţilor" editura Dacia, Cluj Napoca 1989