Mistreţ la stuf recoltat. Într-un loc neidentificat transportat. Dacă îl vedeţi daţi un semn neîntârziat. Oricum o vânătoare de Crăciun am savurat!
Chiar înainte de Crăciun, sâmbătă 21 decembrie, grupele a doua şi a şasea din AVPS Vulturul au organizat vânătoare colectivă la mistreţ pe fondul Grădiştea. Printr-o îmbinare curioasă de abilităţi complementare (grupa a doua - organizare iar a şasea - recoltare), s-a reuşit şi de data aceasta vânarea unui mistreţ de circa 130 kg la Colceag.
Colceagul este numele cetăţii de stuf pe care o stăpânesc mistreţii de pe aceste meleaguri. La prima vedere vechiul canal de irigaţii lat de 50 m şi lung de vreo 2 km nu ar putea pune prea multe probleme strategice, dar odată început asaltul, palisadele de stuf, înalt de 3 m, şi pământul mlăştinos, ce trage piciorul până la genunchi în jos, storc la fiecare pas energia celui mai viguros gonaş. Cu toată reticenţa vânătorilor de a a intra în acele locuri rele, s-a reuşit totuşi luarea unui prizonier din Cetatea de Stuf. S-a hotărât apoi o retragere vicleană (cam cum au făcut tătarii cu occidentalii) pentru a lăsa mistreţii să creadă că au rămas în siguranţă.
Au urmat trei goane la pădurea Balamuceanca în care s-au văzut numeroase căprioare şi s-a recoltat o vulpe. Totul s-a petrecut într-un pesaj colorat ireal, în care copacii albi de chiciură, pădurea ca un castel din ace de gheaţă, contrastau strălucitor cu câmpul verde, încălzit de soarele de amiază.
Ultima goană la Colceag, cu voluntari hotărâţi, nu reuşeşte mai mult decât o încleştare de scurtă durată, din care mistreţii ies învingători. Cetatea rămâne-n picioare!
Ei, spun vânătorii extenuaţi, bun şi numai un porc, acuma de Crăciun... Dar "normele europene" aveau alte planuri. Mistreţul a fost confiscat de congelator, iar după "Lupta de la Stuf" vânătorii au rămas cu cizmele tăiate şi cu buzele umflate. Ei, spun vânătorii, a fost frumos, noi să fim sănătoşi, şi mai vedem la anu'!
Ei, spun vânătorii extenuaţi, bun şi numai un porc, acuma de Crăciun... Dar "normele europene" aveau alte planuri. Mistreţul a fost confiscat de congelator, iar după "Lupta de la Stuf" vânătorii au rămas cu cizmele tăiate şi cu buzele umflate. Ei, spun vânătorii, a fost frumos, noi să fim sănătoşi, şi mai vedem la anu'!
Mai multe fotografii în albumul de pe Facebook.
Text şi foto: Alexandru Cercel