Emil Witting, un scriitor autohton aproape uitat

 

Nimic mai nimerit ca de Ziua Ursului, Stretenia, să aducem în discuție superba ediție în limba română a cărții „Frate Nicolae”, scrisă de Emil Witting (1880-1952), și apărută în decembrie 2021 la editura Honterus. Descoperim în această primă ediție românească nu doar romanul vieții unui urs carpatin, dar și sensibilitatea artistică autentică a acestui silvicultor sas, originar din Brașov.

Volumul „Frate Nicolae” a fost publicat în 1931 și s-a bucurat de numeroase ediții germane în primele două decenii de la apariție. Spre sfârșitul anilor '40 autorul își dădea acordul pentru traducerea cărții în limba română, iar la începutul anilor '50 aceasta se făcea sub pana marelui nostru scriitor cinegetic Ionel Pop. Datorită unei lungi epoci sufocate de cenzură și mediocritate, manuscrisul a rămas nepublicat câteva decenii. Apariția primei ediții în limba română, la 90 de ani de la cea germană, se datorează unei inițiative private, a bibliofilului Alexandru Bârsan, și finanțării Forumului Democrat al Germanilor din România. La îngrijirea ediției au mai contribuit scriitorul Gabriel Cheroiu, care a revizuit manuscrisul traducerii, și inginerul Radu Mija, care a alcătuit o valoroasă bibliografie, redând publicului român o imagine a parcursului profesional și literar al acestui scriitor autohton aproape uitat. 

De ce „autohton” un sas născut în Imperiul Austro-Ungar? Pentru că universul lui Emil Witting a fost peisajul paradiziac al Carpaților, împreună cu fauna și cu autenticii oameni ai munților, păstorii români, pe care, la fel ca și August von Spiess, i-a îndrăgit și a căror limbă a învățat-o. Printre articolele scrise în limba română pentru reviste vânătorești din Cluj, Sibiu, București, se numără și „Ursoaica în bârlog de iarnă”, apărut în Carpații nr. 1/1942, ce prezintă secvențe apropiate de cele povestite în „Frate Nicolae”.  

În romanul „Frate Nicolae”, autorul ne conduce cronologic pe firul vieții unui urs, de la naștere, maturizare, și până la moartea sa, ce reprezintă sfârșitul de epocă anunțat încă din primele pagini.
Întâmplările prezentate abundă de autenticitate, datorită simțului fin de observație al autorului și experienței sale profesionale în cercetarea faunei. 
Perspectiva povestitorului alternează uneori de la un personaj la altul, lăsând în anumite momente impresia de inconsecvență și de episoade eterogene asamblate în firul aceleași povești. Această impresie este însă repede alungată de succesiunea de scene tensionate, ce culminează, ici-colo, cu unele de cruzime explicită. Scenele de vânătoare diurnă și pradă de noapte sunt scrise dinamic, cinematografic, și dezvăluie latura de bun cunoscător al psihologiei animale și umane, a lui Witting. Acțiunea se desfășoară pe fundalul unor superbe peisaje naturale, talentul artistic, de pastelist, al autorului completând minunat experiența sa de teren, de biolog. Din micile detalii care compun descrierea unei zile, a unui anotimp, răsare calitatea indiscutabilă de scriitor a silvicultorului Emil Witting. 

Din această primă ediție în limba română a unui volum semnat Emil Witting reiese personalitatea unui pasionat vânător, riguros specialist dar și a unui sensibil artist autohton. Celelalte cărți ale sale, printre care „Der Fechter” (Spadasinul) despre viața cerbului carpatin sau „Hirtenfeuer” (La foc de stână) despre viața păstorilor români, precum și manuscrisele despre viața lupului și a caprei negre, rămân deocamdată inaccesibile iubitorilor de literatură, vânătorilor și silvicultorilor români. Să sperăm că dragostea noastră de frumos, regăsită, îi va oferi, mai curând, locul meritat în panteonul literaturii cinegetice românești și îl va face pe Emil Witting mai bine cunoscut unde a trăit ...„aici”.

Foto: Arhivele Naționale, Editura Honterus, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca
Text: Alexandru Cercel