Știri * Vânătoare * Natură * Din 2011

Știri * Vânătoare * Natură * Din 2011
„Frate Nicolae” - Editura Honterus Sibiu

La vânătoare cu stăpânii văzduhului

„Acordă şoimului timpul şi visele tale, 
şi-i vei avea aripile”

"La vânătoare cu stăpânii văzduhului" este prima carte apărută în România ce tratează arta vânătorii cu păsări de pradă. Prin studiul acestei lucrări cititorul va avea prilejul de a intra într-un univers nou şi absolut fascinant, şi de a se familiariza cu un domeniu aparţinând deopotrivă celei mai rafinate  arte de vânătoare, poeziei, frumosului, cât şi spiritualităţii - valori dealtfel recunoscute de către UNESCO în 2010, când a hotărât includerea şoimăritului în "Patrimoniului Spiritual al Umanităţii".

Cartea este rezultatul unei munci  laborioase, întinse pe parcursul a aproape doi ani, muncă susţinută de o mare pasiune pentru păsările de pradă - adevăraţii „stăpâni ai văzduhului” şi totodată adevăraţi ghizi spirituali şi referinţe pentru şoimarul care păşeşte corect pe calea artei cinegetice. Această cale începe cu mult farmec, frumuseţe şi savoare şi se termină cu sentimentul incredibil de integrare a fiinţei umane în natură, însoţit de o profundă înţelegere a modului înţelept în care toate îşi ştiu găsi şi păstra propria armonie. Având privilegiul de a se instrui în această multimilenară artă cinegetică, având răbdarea, determinarea şi pasiunea de a trece peste toate greutăţile, omul poate ajunge la acel nivel de armonie la care poate purta cu mândrie epitetul de şoimar.

Capitolele cărţii:
Conţinutul a fost structurat astfel încât să atingă toate aspectele importante ce ţin de acest pasionant şi străvechi domeniu cinegetic, încă din vechime considerat a fi  „printre cele mai frumoase dintre toate preocupările pământeşti”. 
  1. Cuvânt înainte
  2. Introducere
  3. Omagiu şoimăritului (poem)
  4. File din istoria Nobilei Arte de Vânătoare
  5. Farmecul începutului
  6. Momente speciale
  7. Dispute
  8. Diverse...şi tot din şoimărit
  9. Frame-uri din viaţa sălbatică
  10. Şoimar şi şoim(poem)
  11. Şoimăritul şi păsările de pradă-adevăruri şi ficţiuni pe lângă subiect
  12. Şoimari despre şoimărit
  13. Să ajutăm păsările de pradă (capitol medical)
  14. Reabilitare
  15. Fazele de creştere ale puiului de răpitoare
  16. Hacking-metodă de reabilitare pentru puii de păsări de pradă
  17. Haiku
  18. Galerie foto
  19. Asociaţia şoimarilor români „Peregrinus”

Pasaje:
[...]„ Linia de gonaşi străbătea un câmp întins, cercetând metru cu metru terenul, într-un ritm mediu de mers, şi trecea alternat, fie prin câte un câmp de iarbă uscată, fie prin vechi arături, fie prin lanuri de porumb, de pe a căror tulpini cocenii au fost demult culeşi. Toate locuri promiţătoare dacă e vorba să cauţi a stârni fazani şi a-i  ridica la zbor  pe seama puternicei femele de şoim călător, care de minute bune ne survolează ţinându-ne din scurt sub observaţie. Clopoţeii de la picioare zuruie, iar sunetul lor cristalin ba creşte în intensitate, ba se pierde, după cum şoimul ne trece pe deasupra în zboru-i avântat, ţinând înălţimea constantă undeva pe la vreo 50-60 de metri.


Îmi place să îl privesc în timp ce îmi trece pe deasupra, iar pieptul lat şi musculos, aripile lungi, curbate şi ascuţite ca două seceri ies în evidenţă de la prima privire.
    E pasărea unui şoimar experimentat, şi dacă ai mai văzut astfel de spectacole vânătoreşti, imediat realizezi că acest exemplar e unul cu mare succes în vânătoare, puternic şi sigur pe el. Se degajă asta din întreaga-i fiinţă, şi din fiecare mişcare, aşa cum un atlet e altfel decât vulgul...
   Nu mă înşel deloc, se pare - de undeva dinspre dreapta mea, gonaşii încep să strige şi să bată din palme pentru a nu lăsa răgaz de privit îndărăt făzănoiului mare şi întunecat, ce tocmai s-a ridicat cu zgomot de aripi şi cu cârăit dintr-o mică zonă înierbată. Se înalţă oblic după tipicul obicei  al speciei, urmând apoi să zboare drept, pentru a-şi căuta un alt refugiu la sute şi sute de metri depărtare. Dar pentru acest fazan acesta avea să fie ultimul zbor: trecând într-o secundă cu o zvâcnire bruscă de la zborul orizontal la un picaj oblic şi mărindu-şi exponenţial viteza cu bătăi scurte şi puternice de aripi, puternicul peregrin se îndrepta spre sol ca un glonte. Corpul său luă îndată acea formă „a diamantului”, când pasărea se plie complet, iar direcţia atacului său, care descrisese iniţial o linie descrescătoare, se schimbă deodată în sus, exact pe urmele prăzii care încă se ridica spre înălţime. Ultimele fracţiuni de secundă mi se par asemănătoare unui film din care lipsesc  cadre - ochiul nu poate cuprinde decât ca o fulgerare finalul atacului, dar urechile percep distinct izbitura sonoră, dată parcă cu o măciucă. Un nor de pene roşcovane în aer, trupul mort al fazanului căzând inert spre sol, şi silueta negricioasă a peregrinului mergând încă metri buni în sus din inerţie.
   O voltă şi se lasă rapid spre sol, unde îşi înfige ghearele în pradă, şi o revendică desfăcându-şi larg aripile albastre deasupra, cu un gest  arogant. Îl văd pe şoimar apropiindu-se, apoi, cu băgare de seamă şi vorbind calm păsării, apoi  scăzând nivelul foarte mult, se lasă pe genunchi, şi într-o postură care aduce a umilinţă, este acceptat de către mândra pasăre de pradă.
   Imediat îmi aduc aminte de o vorbă care circulă printre şoimari încă din timpuri medievale şi care spune:
 „În faţa şoimului său, până şi regele trebuie să îngenuncheze”[...]

   [...]Şoimul era lansat pe timpuri şi din goana calului, ceea ce permitea apoi şoimarului să ajungă rapid la pasărea sa, care uneori dobora prada la mare distanţă de locul lansării.[...]

Motto-uri:
„Când încă odată, pe înserat, vei ieşi la vânătoare cu pasărea ta, în căutarea acelei prăzi care mereu pare a fi prima, dar care oricând ar putea fi ultima, aminteşte-ţi că în emoţia ta apar şi trăiesc mii de ani de puternici vânători”
„Şoimăritul este acea îndeletnicire care face viaţa să merite a fi trăită până la ultima secundă”
Felix Rodrigues De La Fuente

Nu sunt sigur dacă toată lumea, când intră într-o  pasiune, o trăieşte cu atâta intensitate, cu atâta dedicaţie şi inimă, cum o fac şoimarii. Tot ce eu cunosc este că mâine nu aş putea supravieţui fără această flacără care-mi arde în piept, care mă duce fără să mă opun, în fiecare zi  pe câmp, însoţit încă odată de cea mai incredibilă companie, în căutarea acelei prăzi la care visez atât de mult, cum am visat la primul iepure pe care mai târziu l-am scos din puternicele gheare ale porumbarului meu... o flacără care îmi arătase într-o zi călduroasă de toamnă  viitoarea mea sclavie... legat de puternice lanţuri de pasiune pentru arta de vânătoare cea mai incredibilă, mai naturală şi mai autentică ce am putut cunoaşte... Şoimăritul!
Andres Lopez




"La vânătoare cu stăpânii văzduhului" poate fi comandată numai de la autor, prin e-mail la carabetd@yahoo.com 
Preţul lucrării - 97lei - este exact preţul de tipografie, fără niciun adaos. Cartea nu se poate găsi în librării, fiind publicată într-un tiraj foarte mic. Este tipărită în format A5 pe hârtie lucioasă de cea mai bună calitate, are 358 de pagini bogat ilustrate cu grafică şi fotografii color aparţinând autorului. În e-mail-ul de comandă va trebui să indicaţi adresa poştală completă, urmând ca plata să se facă ramburs, la primirea cărţii.  

Text: Dorin Cărăbeţ
Foto: Dorin Cărăbeţ - Asociaţia Peregrinus

De vânzare Mauser 7x57


Armă de vânătoare Mauser calibrul 7x57 stare perfectă; are accelerator; este dotată cu lunetă; preţ 1.700 EUR.
Detalii: carabină seria 211306,
cat.B, car.17
Persoana de contact: Alexandru Nistor
e-mail gsnistor@gmail.com




Dunărea, caiacul şi ciorba de peşte


De 1 Mai, Asociaţia TID România vă invită să descoperiţi peisajul sălbatic al Dunării într-o tură de 55 km cu caiacul, de la Olteniţa la Călăraşi.

Lansarea la apă va avea loc la Olteniţa pe 30 Aprilie iar după primii 30 de km de "padelat" se va campa pe o insulă pustie din mijlocul fluviului, într-un peisaj garantat să "taie respiraţia", după cum spun organizatorii. 

Pe insulă vă veţi putea îndeletnici cu pescuitul sau cu fotografierea păsărilor sălbatice: pelicani, raţe, cormorani. Seara se va aprinde un foc de tabără şi se va servi ciorba de peşte la ceaun, alături de mămăligă şi vin roşu de casă.

A doua zi se va "padela" mai departe spre Călăraşi, unde se estimează că sosirea va fi în jurul orei 16, după o binemeritată pauză de prânz, într-un loc bine ales de organizatori. Din Călăraşi ambarcaţiunile vor fi încărcate în  remorcă iar participanţii în microbuz pentru a ajunge înapoi la punctul de plecare din Olteniţa.

Pentru cei care nu au propria ambarcaţiune asociaţia pune la dispoziţie 10 locuri cu tot echipamentul necesar - caiace simple, duble sau canoe, pentru 50 RON de persoană. Trebuie să aveţi însă propriul echipament de campare, experienţă cu caiacul şi să ştiţi să înotaţi bine, deoarece nivelul de dificultate al turei este mediu spre avansat.

Taxa de participare este 100RON şi include o cină, un mic dejun, o masă de prânz şi transportul auto de la Călăraşi înapoi la Olteniţa. Locurile sunt limitate. Puteţi obţine mai multe informaţii de la organizatorul Costin Iatan, folosind datele de contact publicate pe pagina Asociaţiei TID Romania.

Asociaţia TID Romania promovează canotajul recreativ în România şi organizează participarea românească la turul internaţional al Dunării. La acest eveniment participanţi entuziaşti din diferite ţări parcurg în caiace circa 2516km pornind din Ingolstadt, Germania şi sosind la Sfântu Gheorghe în România. 
Tour International Danubien este un turneu internaţional de canotaj organizat pe Dunăre începând din 1956.

Text: Alexandru Cercel
Sursa: Costin Iatan TID Romania
Foto: TID Romania