Lansarea la apă va avea loc la Olteniţa pe 30 Aprilie iar după primii 30 de km de "padelat" se va campa pe o insulă pustie din mijlocul fluviului, într-un peisaj garantat să "taie respiraţia", după cum spun organizatorii.
Pe insulă vă veţi putea îndeletnici cu pescuitul sau cu fotografierea păsărilor sălbatice: pelicani, raţe, cormorani. Seara se va aprinde un foc de tabără şi se va servi ciorba de peşte la ceaun, alături de mămăligă şi vin roşu de casă.
A doua zi se va "padela" mai departe spre Călăraşi, unde se estimează că sosirea va fi în jurul orei 16, după o binemeritată pauză de prânz, într-un loc bine ales de organizatori. Din Călăraşi ambarcaţiunile vor fi încărcate în remorcă iar participanţii în microbuz pentru a ajunge înapoi la punctul de plecare din Olteniţa.
Pentru cei care nu au propria ambarcaţiune asociaţia pune la dispoziţie 10 locuri cu tot echipamentul necesar - caiace simple, duble sau canoe, pentru 50 RON de persoană. Trebuie să aveţi însă propriul echipament de campare, experienţă cu caiacul şi să ştiţi să înotaţi bine, deoarece nivelul de dificultate al turei este mediu spre avansat.
Taxa de participare este 100RON şi include o cină, un mic dejun, o masă de prânz şi transportul auto de la Călăraşi înapoi la Olteniţa. Locurile sunt limitate. Puteţi obţine mai multe informaţii de la organizatorul Costin Iatan, folosind datele de contact publicate pe pagina Asociaţiei TID Romania.
Asociaţia TID Romania promovează canotajul recreativ în România şi organizează participarea românească la turul internaţional al Dunării. La acest eveniment participanţi entuziaşti din diferite ţări parcurg în caiace circa 2516km pornind din Ingolstadt, Germania şi sosind la Sfântu Gheorghe în România.
Tour International Danubien este un turneu internaţional de canotaj organizat pe Dunăre începând din 1956.
Text: Alexandru Cercel
Sursa: Costin Iatan TID Romania
Foto: TID Romania