Canardiera: vechiul tun pentru raţe

În  secolul XIX, când încă se mai credea că vânatul este nelimitat, unii vânători întreprinzători şi-au dat seama că au nevoie de putere de foc mai mare, pentru a putea recolta mai multe raţe şi a le vinde în pieţe şi hanuri. 

Puştile cu capsă, majoritatea cu un singur foc, s-au dovedit ineficiente pentru vânătoarea comercială. Atunci au fost construite canardierele: arme imense, de calibru înfricoşător, 2 sau 1, cu diametrul ţevii cuprins între 30 şi 50 mm!

Aceste arme, imposibil de ţinut în mână, erau montate pe bărci cu fundul plat (eng. punt), şi încărcate cu peste jumătate de kilogram de alice, cuie, sau bucăţi de metal. Camuflaţi uneori cu stuf, vânătorii se apropiau de stolul de raţe plutind silenţios, iar la distanţa potrivită dădeau focul direct pe apă, înainte ca păsările să îşi ia zborul. Desigur, importantă pe atunci era recolta bogată şi nu sportivitatea, zecile de raţe sacrificate asigurând traiul modest al vânătorului.

Acum două sute de ani această vânătoare era înfloritoare în America de Nord, iar arma era cunoscută sub denumirea englezească de punt gun - puşcă de barcă. Nici bine nu s-a trecut însă de jumătatea secolului XIX, că populaţiile de raţe au fost aproape exterminate de vânătoarea comercială. Drept urmare, la începutul secolului XX în Statele Unite s-au luat câteva măsuri legislative ce au interzis acest tip de vânătoare cât şi comerţul interstatal cu vânat. În Europa, canardierele au fost populare până la începutul secolului XX în Anglia, Franţa dar şi în Elveţia. Denumirea de canardieră, intrată şi în limba română, provine de la termenul francez canardiere - puşcă de raţe. 

În Marea Britanie câţiva entuziaşti mai practică însă şi astăzi acest tip de vânătoare. Legislaţia le permite să vâneze doar pe mare, în golfuri sau estuare, cu ţevi de maximum 44 mm diametru şi alice de 4,5 mm. Un recensământ al Asociaţiei Britanice pentru Vânătoare şi Conservare (BASC) arăta că în 1995 mai existau circa 45 de astfel de "bărci cu tun" în funcţiune. Aceşti tradiţionalişti trăgeau cca. 4 focuri pe sezon şi recoltau în medie 16 raţe la fiecare foc. 

Vâslind în ape deschise într-o barcă cu pescaj foarte mic, lipsit de camuflaj şi expus vremii prin golfuri izolate, este totuşi greu de găsit tactica potrivită pentru a te apropia la circa 60 m de stolul de raţe. De aceea, spun englezii, sunt foarte puţini cei care pot intra în acest club select vânătoresc.

Vizionaţi un film scurt realizat de Royal Armouries despre Punt Gun Wildfowling

Text: Alexandru Cercel
Surse: Wildfowling.com, Puntgunner.co.uk, en.Wikipedia.org
Foto: Puntgunner.co.uk, Underhammers.blogspot.com, Havre de Grace Decoy Museum, Shelburne Museum

Cele mai Helle cuţite

Pornind în căutarea unui cuţit bun şi făcând turul magazinelor de vânătoare şi al celor de tip "surplus militar", observăm că din masa celor europene şi a imitaţiilor chinezeşti, în prezent ies în evidenţă cuţitele scandinave. Deşi produse de serie, tradiţia prelucrării metalelor a menţinut în această parte a Europei atenţia asupra calităţii.

Dintre "cuţitele nordice" din comerţ, norvegienele Helle prezintă cele mai bune lame şi cele mai bune finisaje. Calitatea acestor unelte are însă şi un preţ pe măsură, ce poziţionează marca în segmentul de piaţă premium.
Majoritatea cuţitelor Helle sunt realizate din oţel triplu stratificat: miez dur pentru un ascuţiş rezistent, învelit pe ambele laturi de oţel flexibil, pentru a-l proteja împotriva ruperii. Mânerele sunt făcute din lemn de mesteacăn iar tecile din piele cusută. În mica fabrică din Holmedal, cuţitele Helle încă mai trec prin mâinile pricepute ale unor meşteri locali, ieşind în final strălucitor de frumoase şi înfricoşător de ascuţite.

Meşterul vânător
Helle GT şi Jegermester sunt modele de cuţite gândite special pentru vânători. Helle GT, denumit mai demult şi Safari, este cuţitul vânătoresc optim din punct de vedere al design-ului: este echilibrat, lama şi mânerul având dimensiuni aproape egale (123 respectiv 124mm), lama din oţel triplu laminat are vârful curbat pentru a putea fi folosit la jupuire, mânerul potrivit ca lungime are o plăsea ce protejează degetul arătător, iar teaca este comodă la purtat şi are o capsă de siguranţă ce se închide peste plăsea.

Jegermester este cel mai elegant cuţit de vânătoare de la Helle. A fost creat special pentru a tranşa vânatul mare şi are o lamă lungă de 135mm, făcută dintr-un singur strat de oţel dur, ce îşi menţine ascuţişul pentru mai mult timp. Jegermester este un cuţit superb de culoare deschisă ce are o teacă elegantă, de culoare neagră şi gravată cu capul unui râs. Unii pot găsi mânerul prea scurt pentru a mai înghesui şi degetul mic, iar teaca cu vârf ţuguiat (şi aferentă unei lame lungi) incomodă la purtat pe picior, dar ...arta cere sacrificii, nu-i aşa?

Supravieţuitorul
Modelul Temagami este un cuţit de supravieţuire realizat de Helle în parteneriat cu Les Stroud, vedeta show-ului tv Survivorman, difuzat pe Discovery Channel. 

Lama de 110mm a Temagami-ului se continuă în lemn, oferind o mai mare rezistenţă cuţitului, iar mânerul este modelat astfel încât să poată fi ţinut comod şi fix în orice poziţie. Teaca este înaltă, peste jumătatea mânerului şi nu mai necesită plasarea unei siguranţe. La nevoie se poate trece un şnur prin mânerul cuţitului, pentru a nu îl scăpa din mână în momentele importante.

Bijuteria

Dintre cuţitele universale produse de Helle, precum Eggen şi Gaupe, Besseggen este poate cea mai frumoasă bijuterie. Având o lamă triplu laminată de doar 79mm lungime, un mâner scurt dar lat şi o teacă stilată, Besseggen a fost creat parcă pentru a fi un accesoriu vestimentar. Espen Thorup, cel care a creat linia acestui cuţit în 2008, a avut cu siguranţă mâna unui designer de modă.

Dacă decideţi să investiţi într-un partener de vânătoare Helle, la tranşarea vânatului nu loviţi oasele cu dosul lamei pentru a le rupe, deoarece stratul de oţel moale de deasupra se va îndoi - folosiţi în schimb o toporişcă pentru astfel de operaţiuni, chiar şi la iepure. Dacă ascuţişul perfect, din fabrică, se pierde prin utilizare, folosiţi o piatră de ascuţit umedă sau o pilă diamantată pentru a-l reface. În niciun caz nu-l puneţi pe tocilă fără apă deoarece lama îşi va pierde călirea. Oţelul dur trebuie păstrat la loc uscat şi uns din când în când.

În România puteţi găsi aceste cuţite în reţeaua magazinelor Arrow International. Pentru a vedea mai multe modele de cuţite vizitaţi pagina Helle.


Text: Alexandru Cercel
Foto: Helle Norway

A început sezonul la raţe

La 1 septembrie a început oficial sezonul de vânătoare la raţe iar împătimiţii sunt deja în locurile de pândă preferate. Membrii AVPS Vulturul mai puţin specializaţi în vânătoarea de raţe, îşi pot încerca norocul în zonele bălţilor de câmpie sau pe malul râului Argeş. Aici, se pot găsi în mod sigur raţe mari (Anas plathyrynchos) şi raţe mici (Anas crecca), dar şi alte păsări de apă precum lişiţele (Fulica atra), care sunt foarte numeroase.

Metoda de vânătoare folosită frecvent în aceste zone este pânda de dimineaţă, când raţele se trezesc şi încep să zboare spre locurile de hrănire. Această metodă necesită o bună cunoaştere a terenului şi ture de observaţie înainte de alegerea locului de pândă. Ar fi foarte util dacă s-ar amplasa la locul ales, cu cel puţin o săptămână înainte, un paravan de stuf. La balta unde se odihnesc raţele trebuie ajuns înaintea răsăritului deoarece acestea pleacă devreme, pe semi-întuneric. Când se dă semnalul de decolare este timp doar pentru vreo două focuri, care vor face în final diferenţa dintre o zi bună şi una proastă, căci raţele nu se vor mai întoarce în cursul zilei în acelaşi loc. Nu degeaba se spune că "ziua bună se cunoaşte de dimineaţă"...
Tirul la pasajul de seară este şi mai dificil deoarece raţele vin numai după lăsarea întunericului.

Sezonul de vânătoare la raţe se încheie pe 28 februarie, cu excepţia speciilor raţă mare, raţă sunătoare (Bucephala clangula) şi raţă suliţar (Anas acuta) pentru care se încheie la 31 ianuarie. La lişiţă sezonul se încheie de asemenea pe 31 ianuarie.
În zilele de marţi şi joi puteţi merge la sediul asociaţiei noastre pentru a cere o autorizaţie individuală/grup restrâns. Tot în această perioadă mai puteţi cere autorizaţie pentru prepeliţă, guguştiuc, turturică şi sturzi. 

Text: Alexandru Cercel
Foto: Alexandru Cercel