Unde ne antrenăm la tir lângă Bucureşti?

În apropiere de Bucureşti există câteva cluburi de tir care pot oferi condiţii bune de antrenament şi servicii de instructaj pentru cei ce vor să progreseze în această artă. Tirul la zbor se practică cu arme cu alice în manşe de trap, skeet sau sporting. Tirul cu carabina se poate practica la punct fix sau la goană, la ţinta numită „mistreţ alergător”.

Trap-ul presupune aruncarea unui sigur taler (disc de argilă) în faţa trăgătorului iar skeet-ul a două talere, din lateral, ce se vor intersecta în faţa trăgătorului. Deşi trap-ul şi skeet-ul au fost iniţiate de vânători pentru a exersa tirul la zbor, ele sunt acum sporturi de sine stătătoare, olimpice, şi au căzut în umbra noii discipline - sporting-ul, sau „parcursul vânătoresc”. Sporting-ul este o probă de antrenament mai complexă ce implică un circuit cu 10-15 staţii de tragere în care talerele sunt aruncate în diferite unghiuri pentru a simula condiţiile reale de vânătoare la păsări.

Cel mai cunoscut poligon de tir este cel de la Băneasa, ce aparţine Federaţiei Române de Tir Sportiv. Preţurile pentru cei ce vin cu propria armă de vânătoare sunt: trap/skeet/sporting – 60 lei/manşă (25 de cartuşe), mistreţ alergător – 55 lei /manşă (cu armă lisă), reglare carabină – 80 lei/armă.

Alte două poligoane private apropiate de Bucureşti sunt la Joiţa şi Negoeşti. Primul aparţine Clubului de Tir Sportiv Tunari şi se află în nord-vestul capitalei, în comuna Joiţa, judeţul Giurgiu. Preţurile sunt următoarele: trap/skeet/sporting – 45 lei/manşă, mistreţ alergător - 150 lei /oră (cu carabină sau armă lisă la 40m), reglare carabină cu armurier asistent – 100 lei/armă.

Poligonul din comuna Negoeşti se află la 30 de minute de Bucureşti, în judeţul Călăraşi şi aparţine Clubului Român de Tir Sportiv. Este un poligon destinat exclusiv tirului la talere iar preţurile sunt următoarele: trap/skeet – 35 lei /manşă, sporting – 40 lei /manşă.

De reţinut că pentru tirul la talere se folosesc cartuşe cu încărcături uşoare de 24-28g ce sunt mai potrivite în armele de vânătoare basculante. În unele arme de vânătoare semi-automate, aceste încărcături nu vor produce suficientă presiune pentru a extrage şi reîncărca muniţia în camera cartuşului. 

Foto: Hillcountry Shooting

Text: Alexandru Cercel

Muzeul Munţilor Tatra din Zakopane

În muzeele de etnografie se găsesc adesea colecţii interesante ce împletesc tradiţiile locale cu istoria vânătorii. O astfel de colecţie etno-cinegetică se găseşte în Muzeul Munţilor Tatra din localitatea Zakopane, cea mai cunoscută staţiune montană din Polonia.

Muzeul din Zakopane prezintă specificul cultural al populaţiei goralilor (muntenilor) din zonă şi păstrează în colecţiile sale unelte vânătoreşti precum: puşti cu cremene, cornuri pentru hăitaşi, cuţite, capcane şi chiar arbalete rudimentare construite de meşteri fierari. Printre uneltele de pescuit interesante se numără: ostii (furci pentru prins peştele) şi vârşe (coşuri pentru prins peştele prin momire). 

Muzeul mai cuprinde o expoziţie geologică, botanică şi faunistică, cea din urmă fiind formată din diorame cu animale reprezentative ale munţilor Tatra – capre negre, marmote, cerbi, cocoşi de munte şi de mesteacăn, păsări răpitoare.

Pe lângă expoziţia permanentă din clădirea de pe uliţa Krupowki nr. 10, muzeul mai deţine încă şase locaţii în Zakopane, fiecare dintre acestea prezentând o expoziţie de pictură sau artă populară într-o casă cu arhitectură specifică.

Zakopane este cunoscut drept oraş al goralilor, o minoritate de origine controversată despre care unii istorici spun că ar fi descendenţii păstorilor valahi ce au migrat aici în secolul XVI. Goralii au astăzi identitate poloneză, dar o parte a vocabularului lor e formată din termeni pastorali precum: brânză, mioară, măgură, vatră, colibă etc. În 2013, în amintirea migraţiei istorice, câţiva păstori au reconstituit transhumanţa de-a lungul arcului carpatic, începând din Ţara Bârsei, trecând prin Zakopane şi ajungând până în Moravia.

Mai multe fotografii în albumul de pe Facebook.
Foto: Wiki.commons, Alexandru Cercel

Text: Alexandru Cercel

Castelul Stará Ľubovňa din Slovacia

Pentru pasionaţii de istoria vânătorii, puţine sunt muzeele special dedicate acestei vechi activităţi umane, iar dintre acestea, trebuie spus, puţine sunt bine alcătuite. 
Pe lângă muzeele dedicate vânătorii mai sunt totuşi colecţii cinegetice interesante pe care le putem descoperi în alte locuri, precum muzee de etnografie, istorie medievală, militare şi aşa mai departe.

O astfel de colecţie cinegetică adăposteşte şi castelul Stará Ľubovňa din Slovacia, ce datează de la începutul secolului XIV. Două dintre sălile fortificaţiei interioare găzduiesc o colecţie vânătorească interesantă şi concepută cu bun gust. În ciuda mobilierului eterogen – bufete pictate, seturi stil Boulle şi mobilier din perioada interbelică, muzeografii au reuşit totuşi să creeze o atmosferă mistică, de castel medieval. Colecţia cuprinde o serie de trofee de căprior, suliţari şi coarne cu anomalii, arme de de vânătoare de secol XIX, capsiere şi cu cremene, trâmbiţe de vânătoare, tapiserii, picturi şi câteva păsări naturalizate, demne de un cabinet baroc.

Stará Ľubovňa este o fortificaţie militară ce a avut rolul de a proteja ruta comercială de pe valea râului Poprad, ce trecea din Polonia spre vechiul regat al Ungariei. După succesive perioade de decădere şi restaurare, la începutul anilor ’90 a fost transformat în muzeu. Pe lângă colecţia cinegetică, castelul mai adăposteşte o berărie medievală, un mic muzeu al satului şi un memorial pentru Maurice Beňovský, aventurierul de secol XVIII, autointitulat rege al Madagascarului, care a fost închis pentru o perioadă în turnul de aici.

Drumul către Stará Ľubovňa, localitate aflată la 360 km de Oradea, trece prin Ungaria, o ţară unde căpriorii şi fazanii sunt atât de mulţi încât nu trebuie să fii vânător ca să îi observi păscând la marginea şoselelor.

Mai multe foto în albumul de pe Facebook.

Text şi fotografii: Alexandru Cercel