Odată „cu sporirea agriculturei, [dropiile] au devenit şi mai sfiiciose de căt cum erau acum câţiva ani, şi pote va veni vremea cănd, imulţinduse populaţiunea, vor dispare din ţara nostră,
precum au dispărut din Occident” spunea profetic C.C. Cornescu
în Manualul Venatorului din 1874.
Dropia în România studiu biogeografic a apărut în 2016 la editura Academiei Române, fiind una din puținele monografii dedicate speciilor din fauna țării noastre. Pentru alcătuirea acestei opere necesare, cercetătorul Sorin Geacu a întreprins o muncă monumentală de documentare, pornid de la muzee, arhive silvice și naționale, la articole ciengetice, amintiri ale unor martori oculari, ornitologi, paznici de vânătoare, vânători, agricultori sau simpli ”co-locatari” ai habitatelor dropiei de pe întreg teritoriul țării.
Un volum uriaș de date a trebuit sintetizat și categorisit pentru a ne da astăzi, în pragul dispariției totale a speciei din România, o imagine a vieții dropiei și a habitatelor propice ei.
Este o cronică a asupririlor de peste un secol pe care le-a suferit această minunată pasăre, relicvă faunistică a stepelor întinse din vechime, încercuită și eliminată sistematic de oameni prin desțelenirea câmpiilor, fragmentarea habitatelor, braconajul pe timp de iarnă și alte acțiuni lipsite discernământ. Pur și simplu nu a mai avut loc. Cu reticență, sau demnitate, dropia a refuzat să se adapteze traiului în cârd cu oamenii, cum au făcut-o alte specii. Patriarhul Stepelor a rămas fără patriarhii – fără Bărăgan, fără Boian, și aproape fără ultimele sale refugii din Câmpia de Vest, unde mai apare încă, sosind din Ungaria.
Este și un inestimabil manual, o fundație solidă pentru o construcție uriașă – eventuala reintroducere a dropiei în fauna Românei. O asemenea construcție trebuie să plece de la datele minuțios colectate de Sorin Geacu privind existența dropiei din fiecare regiune, județ, localitate și tarla agricolă de pe suprafața României. Informațiile oferite de autor nu privesc numai statistica populației ci și influențele climatice și factorii benefici menținerii acestei păsări în teren. Înființarea unei rețele de rezervații în zona de câmpie poate fi suprapusă doar peste habitatele care au fost istoric favorabile dropiei.
Oare Bărăganul nu ar merita o rezervație, cum merită Carpații? Cine să pună prima cărămidă pe această fundație? Oare cât ar costa? Oare cine s-ar împotrivi cu ură oarbă?
Dar de ce n-am fi constructivi și optimiști? „Doar şi aici sînt oameni cuminţi care s-au trezit din nebunia prigonirii fără seamăn [...] şi îşi dau seama că menţinerea oricărei specii de animal sălbatic e o faptă de cultură” spunea Ionel Pop, cu încredere în viitor, la finalul cărţii sale „Paşi prin lumea păsărilor”...
Foto: Sorin Geacu
Text: Alexandru Cercel
Corcodelul Mare (Podiceps cristatus) este una dintre cele mai frumoase păsări de baltă de la noi. Se remarcă ușor prin moțul de deasupra capului care, în perioada de împerechere, îl face să arate ca și cum ar avea cornițe și favoriți. Corcodelul are o formă elegantă și este superb colorat: obrazul este alb cu favoriți roșcați, iar fruntea și ceafa sunt negre; ochii sunt roșii ca niște corcodușe coapte; albul de pe gât și piept se continuă în două benzi de-a lungul aripilor, iar restul corpului este de un maroniu închis cu nuanțe cărămizii.
Numele său românesc, o enigmă pentru lingviști, este o poreclă din popor datorată, cel mai probabil, faptului că scoate un sunet de chemare ca un „corrr” rezonant.
Corcodelul Mare este oaspete de vară și sosește la noi în martie-aprilie, clocind pe lacuri și râuri cu stufărișuri dese. Are un ritual de împerechere spectaculos ce implică dansul piept la piept, scuturări puternice din cap și, punctul culminant, alergatul sincron pe apă (numit de unii ornitologi și „dansul pinguinului”). La acest „dans” îl ajută foarte mult și labele sale impresionante, ce nu au degetele unite ca la rațe, ci mai degrabă niște pielițe mari ca la lișițe.
Spre sfârșitul lui aprilie depune circa 4 ouă, de obicei pe un cuib plutitor. După o lună puii ies din găoace îmbrăcați în niște hăinuțe de camuflaj albe cu dungi negre. Sunt capabili să înoate imediat dar sunt adesea purtați pe spate de părinți.
Corcodelul se hrănește cu pești mici, moluște, insecte, crustacei. Este o pasăre ce poate înota mult timp sub apă, având picioarele plasate spre partea din spate a corpului, ca la speciile de rațe scufundătoare. Dimensiunile medii ale corpului sunt: lungime 50 cm, anvergura aripilor 70 cm, greutate 1,2 kg. Face parte din familia Podicipedidae și se înrudește, după ultimele studii, cu flamingii!
Nu se vânează, fiind o specie de interes avifaunistic, pentru care Legea Vânătorii şi Protecţiei Fondului Cinegetic nr. 407 / 2006 prevede o amendă de 55 euro în cazul unor fapte ilicite. Principalele amenințări asupra corcodelului sunt: desecarea bălților, distrugerea zonelor umede, introducerea speciilor de pești exotici, incendierea și tăierea stufului.
În România Corcodelul Mare numără circa 20.000 – 30.000 de perechi, conform datelor SOR, și poate fi întâlnit în Delta Dunării, pe lacuri și râuri de câmpie cu adâncime mică și bogate în stuf. Poate fi observat și în București, pe salba de lacuri a râului Colentina, în special în zona Fundeni, unde 6-8 exemplare au sosit deja de la începutul lunii martie 2017. Alte specii de corcodei ce pot fi observate în România sunt: Corcodelul Mic (Tachybaptus rufficolis), Corcodelul cu Gât Roșu (Podoceps grisegena) ambii oaspeți de vară, Corcodelul cu Gât Negru (Podiceps nigricollis) mai rar și Corcodelul de Iarnă (Podiceps auritus) doar accidental.
Surse:
„Păsările din România și Europa” determinator Philip’s editat de SOR 2016
„Dicționarul Păsărilor” Victor Ciochia, editura Pelecanus 2002
„Enciclopedie Zoocinegetică” Mitică Georgescu, editura Albatros 1996
SOR Păsări din România
Macaulay Library
Foto:
en.Wikipedia.org
Alexandru Cercel
Text:
Alexandru Cercel
Dropia în România studiu biogeografic a apărut în 2016 la editura Academiei Române, fiind una din puținele monografii dedicate speciilor din fauna țării noastre. Pentru alcătuirea acestei opere necesare, cercetătorul Sorin Geacu a întreprins o muncă monumentală de documentare, pornid de la muzee, arhive silvice și naționale, la articole ciengetice, amintiri ale unor martori oculari, ornitologi, paznici de vânătoare, vânători, agricultori sau simpli ”co-locatari” ai habitatelor dropiei de pe întreg teritoriul țării. 
