Odată „cu sporirea agriculturei, [dropiile] au devenit şi mai sfiiciose de căt cum erau acum câţiva ani, şi pote va veni vremea cănd, imulţinduse populaţiunea, vor dispare din ţara nostră,
precum au dispărut din Occident” spunea profetic C.C. Cornescu
în Manualul Venatorului din 1874.
Dropia în România studiu biogeografic a apărut în 2016 la editura Academiei Române, fiind una din puținele monografii dedicate speciilor din fauna țării noastre. Pentru alcătuirea acestei opere necesare, cercetătorul Sorin Geacu a întreprins o muncă monumentală de documentare, pornid de la muzee, arhive silvice și naționale, la articole ciengetice, amintiri ale unor martori oculari, ornitologi, paznici de vânătoare, vânători, agricultori sau simpli ”co-locatari” ai habitatelor dropiei de pe întreg teritoriul țării. Un volum uriaș de date a trebuit sintetizat și categorisit pentru a ne da astăzi, în pragul dispariției totale a speciei din România, o imagine a vieții dropiei și a habitatelor propice ei.
Este o cronică a asupririlor de peste un secol pe care le-a suferit această minunată pasăre, relicvă faunistică a stepelor întinse din vechime, încercuită și eliminată sistematic de oameni prin desțelenirea câmpiilor, fragmentarea habitatelor, braconajul pe timp de iarnă și alte acțiuni lipsite discernământ. Pur și simplu nu a mai avut loc. Cu reticență, sau demnitate, dropia a refuzat să se adapteze traiului în cârd cu oamenii, cum au făcut-o alte specii. Patriarhul Stepelor a rămas fără patriarhii – fără Bărăgan, fără Boian, și aproape fără ultimele sale refugii din Câmpia de Vest, unde mai apare încă, sosind din Ungaria.
Este și un inestimabil manual, o fundație solidă pentru o construcție uriașă – eventuala reintroducere a dropiei în fauna Românei. O asemenea construcție trebuie să plece de la datele minuțios colectate de Sorin Geacu privind existența dropiei din fiecare regiune, județ, localitate și tarla agricolă de pe suprafața României. Informațiile oferite de autor nu privesc numai statistica populației ci și influențele climatice și factorii benefici menținerii acestei păsări în teren. Înființarea unei rețele de rezervații în zona de câmpie poate fi suprapusă doar peste habitatele care au fost istoric favorabile dropiei.
Oare Bărăganul nu ar merita o rezervație, cum merită Carpații? Cine să pună prima cărămidă pe această fundație? Oare cât ar costa? Oare cine s-ar împotrivi cu ură oarbă?
Dar de ce n-am fi constructivi și optimiști? „Doar şi aici sînt oameni cuminţi care s-au trezit din nebunia prigonirii fără seamăn [...] şi îşi dau seama că menţinerea oricărei specii de animal sălbatic e o faptă de cultură” spunea Ionel Pop, cu încredere în viitor, la finalul cărţii sale „Paşi prin lumea păsărilor”...
Foto: Sorin Geacu
Text: Alexandru Cercel
