în zori de zi când cea din urmă stea
este sătulă de isprăvi nebune
un prinț al vânătorii povestea
și-un grămătic nota ce i se spune
„mai mare-n evul ce mi s-a predat
o altă întâmplare nu există”
– mărite domn! am un condei ciudat:
în loc de „mare”-a scris cu lacrimi „tristă”
„afară astrul zilei neclintit
suna din bronzuri vechi ca o fanfară”
– maria ta! condeiul meu smintit
notează „înlăuntru” nu „afară”
„la fel de-aprinsă-n învelișul ei
simțeam bătaia sângelui în vine:
o flacără sporindu-se-n ulei”
– stăpâne! s-a notat aceasta bine
„de patru zile șoimul aștepta
flămând cu ochiul galben cum e luna”
– să fim mai drepți cu el, măria ta!
„de patru zile” nu: „dintotdeauna”
„în colivia-i strâmtă fără somn
lipsit de zări murea de trândăvie”
– sunt zări care se nasc, mărite domn!
și scapără cumplit în colivie
„aidoma cu el tânjeam spre cer
să-ndestulez vederile-mi auguste”
– stăpâne! poftele măririi cer
cât nu e-n stare limba ei să guste
„atunci l-am scos din laț” – ba nu l-ai scos!
„știam simțind cum mușca din mănușă
ce patimi poartă-n pliscul fioros”
– așa-i! dar nu știai ce poartă-n gușă
„cuprinsu-ntreg părea ca scos din minți
deși nu-l tulburau măcar zefirii”
– stăpâne! nu se cade să te minți:
lăuntrul isca tulburarea firii
„hăitașii-aveau pe chip surâs felin
de câini zeloși care-și confirmă faita”
– mărite domn! golanii simt din plin
când ura de al curte-asmută haita
„eram atât de mare” – un pigmeu!
„ca un topaz întinderea măruntă
lucea stropită-n inelarul meu”
– dar doamne! nu era inel de nuntă.
„visam o pradă mare mai presus
de orice zvâcnet de aripi mortale”
– visai să pui în locul stelei sus
obscura stemă a domniei tale!
„parcă vânam prin mine urmărind
pe dincolo de orice cuviință
o pasăre ce zboară, de pe-un grind
ce mă răsfrânge-n ape o ființă
ce mă-ntrecea și mă urma în timp
și vălurea cu-o ritmică aripă
oglinda unui aprig anotimp
în care toate concentrate-n clipă
mă proslăveau liturgic împrejur:
câmpii și oști donjoane și ducate
veneau urlând în calea mea o jur!
vânam prin clare zile spintecate
de rasuflarea mea simțeam că sunt
ca șoimul ce-și găsește-adevăratul
destin fantoma unui prinț mărunt
în care se trezește împăratul
eram prea exaltat ca să observ
că șoimul meu pierise supt de zare
dar simt acum ca agerul meu serv
el – vânătoru-a ce mi se năzare
pe bolți cu vulturi și ereți complici
îmi răspândește numele-n tărie”
– te-nșeli, stăpâne! șoimul e aici
pe mâna mea și aripa lui scrie.
Sursa: Stefan Aug. Doinaș - „Nascut in Utopia” editura Fundației Culturale Române, 1992
