Știri * Vânătoare * Natură * Din 2011

Știri * Vânătoare * Natură * Din 2011
„Frate Nicolae” - Editura Honterus Sibiu

Literatura cinegetică premiată de CIC

Din dorinţa de a susţine literatura de vânătoare, parte a patrimoniului cultural al fiecărei naţiuni, Consiliul Internaţional de Vânătoare (CIC) premiază anual autorii creaţiilor literare cinegetice. Anul acesta, preşedintele CIC Bernard Lozé a înmânat scriitorilor-vânători patru premii - artistic, literar, tehnic şi ecologic, subliniind în discursul său rolul important al literaturii în perpetuarea tradiţiilor vânătoreşti din diferite părţi ale lumii. Premierea a avut loc pe 21 mai 2012 la Cape Town, în Africa de Sud, în cadrul Adunării Generale a CIC.

Premiul literar a fost acordat elveţianului Leo Tuor pentru romanul "Settembrini" scris în retoromană (una dintre cele patru limbi naţionale ale Elveţiei şi înrudită cu limba română). În roman, Leo Tuor îi portretizează pe bătrânii săi unchi, doi gemeni înţelepţi, fantomatici vânători de capre negre prin văile Alpilor elveţieni. Viziunea lor mistică asupra vânătorii îl copleşeşte pe tânărul ucenic, insuflându-i pasiunea pentru căutarea sensului vânătorii.

Premiul artistic i-a revenit unuia dintre cei mai buni fotografi de vânătoare, austriacul Markus Zeiler, pentru opera sa "Ferm". 
Acest album este rezultatul anilor săi de experienţă fotografică şi cinegetică, cuprinzând extraordinare fotografii cu câini de aret, aportori, limieri şi terrieri surprinşi în acele momente de intensă trăire a vânătorii.

Premiul tehnic a revenit unui colectiv de autori format din norvegianul Reidar Andersen, italianul Marco Apollonio şi britanicul Rory Putman pentru lucrarea lor în două volume despre managementul copitatelor (mistreţi, cevide, reni şi elani). Volumul întâi este intitulat “Ungulatele Europene şi Managementul lor în secolul XXI”, iar cel de al doilea “Managementul ungulatelor în Europa”. Ambele tratează o gamă largă de probleme ce ţin de agricultură, silvicutură şi habitat, propunând o serie abordări administrative.

Premiul pentru ecologie i-a fost oferit sudafricanului Peter Flack pentru lucrarea sa - carte şi film - “Conservare - povestea de succes sudafricană”, ce urmăreşte unele dintre cele mai mari distrugeri ale faunei şi mediului din ţara sa şi apoi proiectele de reconstrucţie realizate cu participarea naţiunii.

Demn de menţionat este că şi scriitorul român Gabriel Cheroiu a primit în 2004 premiul literar CIC, pentru capodopera "O istorie a literaturii cinegetice române", cu ocazia Adunării Generale a CIC, ce a avut loc la Bucureşti. 
Al treilea volum al acestei lucrări, a apărut în 2011 şi este încă disponibil pentru cei interesaţi.

Lectură plăcută vânători cititori!

Text: Alexandru Cercel
Sursa: CIC
Foto: CIC