Organizat în casa în care a locuit militarul de origine bavareză, scriitorul şi împătimitul vânător August von Spiess, intimul muzeu de pe strada Şcoala de Înot nr 4, prezintă poate cea mai frumoasă colecţie de vânătoare din România.
În cadrul său putem admira, în miniatură, evoluţia armelor de vânătoare, apoi colecţia de păsări naturalizate și, mai departe, o deosebită expoziție de obiecte personale - cărţi, fotografii făcute în compania ţăranilor vânători români, busturile ursului şi ale câinelui credincios, pieriţi în încleştarea unei dramatice lupte, zeci de trofee dobândite prin propriile strădanii şi superba armă de vânătoare de care s-a folosit chiar şi regele Ferdinand.
Ultima secţiune este dedicată expediţiilor vânătoreşti întreprinse în Africa la sfârşitul anilor '30, în urma cărora, neamţul naturalizat în România, a alcătuit un tezaur de trofee exotice dar şi unul literar, aşternând pe hârtie volumul "Din Ardeal la Kilimanjaro".
Muzeul Brukenthal, situat în Piaţa Mare a Sibiului, se află printre cele mai vechi muzee din Europa de Est, fiind deschis publicului încă din anul 1817. Clădirea barocă de influenţă vieneză cuprinde colecţiile de artă europeană alcătuite de idealistul baron Samuel von Brukenthal. În galeria şcolii flamande şi a celei olandeze se pot admira superbe peisaje sălbatice în viziune medievală şi compoziţii de natură moartă cu vânat, care, departe de a avea un simplu rol decorativ, simbolizau pentru oamenii de atunci belşugul şi bucuria de a trăi. Majoritatea compoziţiilor prezintă vânatul mic de câmp - iepuri, potârnichi, fazani, dar şi rase de câini de vânătoare din Ţările de Jos.
Foarte aproape de Brukenthal, în Casa Altemberger, vechea primărie a oraşului, se află Muzeul de Istorie. Aici vă puteţi delecta vizitând în special colecţia de "Arme şi armuri", una dintre cele mai importante din ţară, dar şi expoziţia permanentă intitulată "Evoluţia comunităţilor umane din sudul Transilvaniei", ce prezintă în diorame extrem de bine realizate înfățișând viaţa de zi cu zi, uneltele şi locuinţele primitivilor oameni-vânători.
Deşi nu deţine un patrimoniu atât de vast precum omologul său din Bucureşti, Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu reuşeşte să creeze un foarte frumos tablou al vieţii animale şi să transmită vizitatorilor un esenţial mesaj educativ legat de natură. Aici puteţi admira frumoase diorame reprezentând fauna autohtonă, animale exotice şi, de asemenea, exponate paleontologice.
Trebuie menţionat că persoanele care lucrează la Muzeul de Istorie Naturală cât şi la Muzeul de Vânătoare sunt cele mai plăcute şi mai amabile din câte se pot întâlni în muzeele din România, iar acesta este încă un motiv bun pentru a revizita aceste colecţii deosebite, la fiecare revenire în Sibiu.
Deloc surprinzător, o parte a culturii cinegetice străvechi se regăseşte şi în cadrul Muzeului Astra din Dumbrava Sibiului. Aflat la 4 km de centrul oraşului, într-un parc de 42 ha, complexul Astra este cel mai mare muzeu al satului din Europa de Est. Printre locuinţele tradiţionale, ce îmbină armonios spiritul practic şi gustul artistic, veţi găsi, ascuns în pădure, "sectorul de vânătoare" unde sunt reproduse diverse capcane populare. Acestea erau folosite pentru vânarea animalelor mari precum lupi şi mistreţi dar şi a celor mici precum mustelidele, şi sunt o dovadă a ingeniozităţii native a oamenilor din popor şi a legăturii strânse pe care aceştia o aveau cu natura.
Vânătoarea cu aceste capcane primitive necesita cu siguranţă o adâncă înţelegere a comportamentului diferitelor specii de animale. Printre "armele fără-de-fier" ale ţăranilor veţi putea observa: capcane de tip groapă (care sunt şi cele mai vechi), capcane cu coardă (arbuşti îndoiţi), capcane cu laţ, capcane cuşti şi capcane cu teasc pentru animale mici.

Vizitaţi Sibiul, această capitală a culturii cinegetice autohtone, evadaţi din cotidianul agresiv şi lăsaţi-vă purtaţi în lumea vieţii sălbatice din trecut! Mai multe fotografii în albumele de pe Facebook: Muzeul Vânătorii din Sibiu, Muzeul Brukenthal, Muzeul Astra din Sibiu, Vederi din Sibiu.
Informaţii despre expoziţii şi programe de vizitare puteţi obţine pe paginile Muzeului Brukenthal şi ale Muzeului Astra.
Text și Foto: Alexandru Cercel