Vânătoarea fără plumb?

Iată o întrebare pe care şi-o vor pune şi vânătorii români într-un viitor nu prea îndepărtat. Subiectul toxicităţii muniţiei de plumb nu este nici nou nici necunoscut, ci doar ignorat deocamdată de autorităţile noastre. Probabil că atunci când vor fi obligate de forurile internaţionale să ia măsuri specifice, vor rezolva chestiunea printr-o ordonanţă, fără să asigure o perioadă de tranziţie pentru vânătorii români, care vor trebui să-şi schimbe sau să-şi adapteze armele la noile tipuri de muniţie.

Intoxicarea cu plumb afectează raţele de suprafaţă

Plumb vs. Raţe
Studii americane şi europene arată că din tonele de alice de plumb rămase în bălţi şi râuri, în urma partidelor de vânătoare, o parte sunt ingerate de către păsări de apă precum raţele, gâştele şi lebedele. Cele mai afectate dintre acestea par să fie raţele de suprafaţă. Efectele intoxicării nu sunt uşor de observat: în principal păsările afectate sunt letargice, nu zboară de loc sau doar pe distanţe scurte şi tind să se izoleze, fiind greu de găsit. Se mai pot observa pete verzi datorate secreţiei biliare în găinaţul păsărilor bolnave, dar nivelul efectiv de intoxicare se determină doar prin examinarea ficatului, rinichilor şi sângelui păsării respective.

Folosirea alicelor din plumb a fost interzisă la vânătoarea la baltă în Statele Unite în anii ’90, iar în Europa începând din anii ’2000: în Danemarca, Olanda, Germania, Spania şi Franţa. 

Oţel vs. Plumb
Prima alternativă găsită la alicele de plumb au fost cele din oţel, care au un cost mai mic de producţie, însă şi unele dezavantaje:

• sunt mai dure, afectând şocurile armelor vechi şi necesitând ţevi speciale (marcate „Steel or Lead”) pentru cele noi
• sunt cu o treime mai uşoare decât cele de plumb, necesitând o creştere a diametrului individual şi a numărului de alice dintr-un cartuş pentru a echivala distanţa şi eficacitatea alicelor de plumb (de aceea armele de calibru 10 au devenit foarte de populare în SUA la sfârşitul anilor ’90).

În ultimii zece ani s-au creat noi alternative la plumb, în principal din amestecuri de bismut, cositor, tungsten şi diverşi polimeri.

În 2013, statul California a interzis toate tipurile de muniţie pe bază de plumb şi a stabilit o perioadă de tranziţie tehnologică până în 2019. Decizia a fost bazată pe noi studii care susţin că păsările răpitoare mari precum vulturii - care se hrănesc cu hoituri - sunt intoxicate cu plumb rezultat din alice şi schije de gloanţe.

Vânătoare = eco?
În secolul XX s-au pus în balanţă proprietăţile utile ale plumbului cu efectele nocive asupra sănătăţii oamenilor şi, treptat, s-a renunţat la utilizarea acestui element în benzină, vopsele sau cutii de conserve. Poate că ipotetica interzicere a alicelor de plumb nu va veni curând în România... dar dacă va veni, va aduce oare şi legalizarea (măcar!, dacă nu încurajarea) unor metode de vânătoare „ecologice”, precum vânătoarea cu arcul sau falconeria?

Foto: Northern Diver, en.Wikipedia.org, GunDigest.com
Surse: National Wildlife Health Center, African-Eurasian Waterbird Agreement, en.Wikipedia.org, Science Daily, ShotshellDrundel.com

Text: Alexandru Cercel

Stoeger Longfowler, un bock robust pentru raţe

Longfowler este cel mai recent şi cel mai puţin dotat model de armă pentru raţe lansat de producătorul american Stoeger. În ciuda aspectului său brut, Longfowler a fost menţionat de prestigioasa revistă de vânătoare Field&Stream printre cele mai interesante patru arme de calibru 20 apărute anul trecut.

Lansat în cursul anului 2013, modelul Longfowler nu a ajuns deocamdată la noi, fiind destinat segmentului de arme ieftine al pieţei americane. Deşi simplistele Stoeger ar putea face o bună concurenţă Ij-urilor, în România  se pot cumpăra doar modelele semiautomate fabricate în Turcia.

Longfowler este o armă robustă, potrivită pentru bălţi, noroaie, stuf şi pentru vânătorul minimalist. Se produce în calibrul 12 sau 20, cu cameră de 70 sau 76, ţevi suprapuse lungi de 76 cm şi brunate negru mat. Are un singur trăgaci dar nu are selector şi nici ejectoare. Şocurile standard ale ţevilor sunt mediu şi cilindru ameliorat (IC) dar pot fi schimbate cu alte variante, de la cilindru la şoc plin. Preţul recomandat de producător este echivalentul a 1.600 RON, dar motivul pentru care acest model nu face concurenţă mărcii Ij-Baikal în România, este probabil acela că ne aflăm în faţa unei noi replici ruseşti produsă sub licenţă în SUA, precum a fost şi modelul Spartan lansat prin anii '2000 de către Remington.

Stoeger a pornit ca magazin de arme în New York, şi a devenit o marcă celebră încă din anii ’20 ai secolului trecut. Ulterior firma s-a dezvoltat subcontractând arme de calibrul 5,6 în Germania şi vânzându-le în nume propriu. În prezent marca este deţinută de producătorul italian Benelli, ce face parte din gigantul industriei de armament sportiv Beretta.

Text: Alexanandru Cercel
Surse şi foto: Field&Stream, StoegerUSA, en.wikipedia.org

Bodârlăul de iarnă

"Bodârlăul de iarnă" nu este altceva decât denumirea populară a raţei cu cap negru (Aythya marila), o raţă scufundătoare ce se poate vedea la noi în zona Deltei Dunării, şi mai ales pe apele Mării Negre. Termenul popular de „bodârlău” desemnează o pasăre de apă scufundătoare, iar atributul „de iarnă” confirmă observaţia că această raţă este oaspete de iarnă în România.

Raţa cu cap negru se poate vâna de la 15 august la 15 februarie, putând fi găsită în zona litoralului dobrogean. 
Ca şi structură a culorilor se aseamănă cu raţa cu cap castaniu (Aythya ferina) şi cu raţa moţată (Aythya fuligula). Toate aceste raţe au pieptul negru, lateralele albe şi spatele gri. În ciuda denumirii oficiale însă, bodârlăul de iarnă nu are capul negru ci de un verde metalic foarte închis. Raţa moţată este cea care are capul negru, dar în plus ea prezintă pe ceafă pene lungi ce o fac uşor de identificat.

Dintre speciile protejate, raţa cu cap negru se poate confunda cu raţa roşie (Aythya nyroca) şi raţa cu cap alb (Oxyura leucocephala). Pe lângă culoarea uniformă, raţa roşie se poate identifica cel mai bine în zbor, după dunga albă prezentă pe toată lungimea aripii. Raţa cu cap alb se recunoaşte în primul rând după coada ascuţită purtată în sus, dar confuzia poate apărea mai ales în cazul femelelor, de culoare generală maronie. Femela acestei specii periclitate are ca semn distinctiv o linie de culoare deschisă care traversează obrajii de la cioc spre ceafă.


Text: Alexandru Cercel
Foto: en.wikipedia.org
Surse: 
„Păsările din România şi Europa” – Hamlyn Guide ediţia în limba română, Octopus Publishing 1999
„Ghid de identificare a speciilor de păsări” – Marina Cazacu, Criprian Fântână, Lavinia Răducescu, SOR 2012
„Dicţionarul păsărilor” – Victor Ciochia, ed. Pelecanus, Braşov 2002

Cu Happy End

"Un sfârşit e un început" dar şi un început de an poate fi un sfârşit de sezon de iepure... Totuşi de data aceasta s-a sfârşit cu bine, neaşteptat de bine, pentru că toţi vânătorii au plecat acasă cu... "vânat" în traistă!

Prima sâmbătă din an a fost întâmpinată cu scepticism de vânătorii grupei a doua din Asociaţia Vulturul. O vânătoare ca o plimbare se întrevedea pe fondul Ileana, cel mai sărac fond de iepuri din acest sezon. După dubii şi ezitări, s-a mers pe neumblatele câmpuri dinspre gara Săruleşti. Prima goană a fost seacă dar, pe parcurs, norocul s-a arătat celor 13 vânători. Un iepure recoltat ici, doi colo, trei scăpaţi... Hm, deci este posibil! Pedalând în continuare, peste zece goane, cu foamea în spinare, pe maluri de bălţi şi prin arături, vânătorii au recoltat 12 iepuri şi o vulpe. Pentru a nu mulţumi pe al treisprezecelea vânător cu vulpea, s-a perseverat în atingerea unui record de grupă în acest sezon - recoltarea a treisprezece iepuri. Şi aşa a fost: un început de an cu sfârşit fericit!

Mai multe fotografii pe Facebook.

Text şi foto: Alexandru Cercel