Carabina CZ, cel mai bun raport calitate-preţ

Pe piaţa de arme de la noi, deşi destul de mică şi descurajată, există posibilitatea achiziţionării unor carabine bune, potrivite cu bugetele vânătorilor noştri: de la robustele şi puţin finisatele carabine ruseşti cu un singur foc, Ij-Baikal, la preţioasele carabine germane cu repetiţie Blaser. Pentru cei care vor să investească peste 400 de Euro într-o carabină, dar cu siguranţă nu vor să treacă de ştacheta înălţată de nemţi la 4.000, se poate spune că unul dintre cele mai bune raporturi calitate-preţ îl găsim la armele Česká Zbrojovka (CZ).

Cel mai răspândit model printre vânătorii noştri este CZ-ul 550 Lux, o carabină frumos finisată, solidă (un pic cam grea) şi precisă. CZ 550 Lux este o carabină potrivită pentru vânatul din România, atât la pândă cât şi la goană: mistreţ, căprior, cerb şi chiar urs. Este un produs ce îşi datorează succesul controlului foarte bun al calităţii, preţului accesibil, de aproximativ 1.000 Euro, şi gamei variate de calibre: .243 Win, .270 Win, .308 Win, 7x64, 6,5x55, .30-06 şi 8x57.

CZ-ul are o moştenire militară în design-ul ei, evidentă prin închizătorul tip Mauser, puţin modificat, şi cătarea proeminentă cu apărătoare. Are un pat din lemn de nuc, bine lustruit, cu obrăzar bombat, în stil bavarez, şi un pistolet alungit artistic, potrivit pentru tirul la punct fix. 

Tradiţional, CZ-urile sunt dotate cu înălţător şi cătare, însă în ultimul deceniu s-a pus din ce în ce mai mult accentul pe dotarea armelor cu lunetă, astfel că cehii oferă carabine cu foraj gata făcut şi chiar cu inele de lunetă montate din fabrică, fără alte sisteme de ochire fixe (modelele botezate „American”).

Recent CZ-ul a scos pe piaţă noul model 557, care este de fapt un 550 modificat, având ţeava mai scurtă şi fiind mai potrivit pentru vânătoarea la goană. Principalele îmbunătăţiri faţă de modelul 550 sunt: închizător simplificat ce poate fi deschis fără dezasigurare, extractor amplasat în capul închizătorului, trăgaci reglabil, ţeavă „free-float” (nu este fixată de antepat, putându-se răci mai repede), înălţător ce se poate mişca pe orizontală şi cătare din fibră optică cu reglaj vertical.

Lista de preţuri Huntershop, impotator pentru România.

Foto: Česká Zbrojovka

Surse: Česká Zbrojovka, Huntershop

Text: Alexandru Cercel

Epagneul Breton, cel mai mic pontator

Epagneul Breton face parte din grupa pontatorilor continentali, împreună cu bracul german, vijla maghiară, pudel-pointerul şi Munsterlanderul, şi este cel mai mic câine pontator utilizat în ţara noastră la vânătoare.

Epagneul Breton este un câine vioi, cu miros bun şi alură delicată. Lucrează în apropierea vânătorului şi caută cu pasiune vânatul mic în câmp deschis, terenuri împădurite, desişuri şi chiar la baltă în stufărişuri, având o bună rezistenţă la intemperii. 

În ciuda taliei sale mici, de numai 48-51cm (mascul), este un foarte bun aportor, putând aduce chiar şi iepurele la piciorul partenerului său de vânătoare. Aretul său este ferm, iar când caută vânatul o face rapid şi cu perseverenţă.*

Ţăran breton cu epagneul - 1850

Temperamentul său este unul maleabil şi docil, ceea ce îl face uşor de dresat. Epagneul Breton este un câine prietenos şi sensibil, de aceea vânătorul nu trebuie să îl trateze cu severitate.

Ţara de origine a Epagneului este Franţa, mai precis regiunea Bretaniei, unde izvoare istorice precum picturi şi tapiserii de secol XVII reprezintă acest tip de câine vânând şi aportând. Prima descriere a rasei a apărut, surpinzător, în 1850 în Anglia. Prima apariţie oficială a avut loc la Paris, la Expoziţia Canină din 1900, iar standardul rasei a fost recunoscut în 1907. 
Culoarea tipică a Epagneului Breton este fond alb cu pete castanii, având firul blănii semilung, fin şi mătăsos. Începând din anii ’50 standardul european al rasei permite şi culoarea neagră.

Surse:

* Nicolae Străvoiu - „Dresajul câinelui de vânătoare”, ed. Lider 2001

Club de l'Epagneul Breton

en.Wikipedia.org

Text: Alexandru Cercel

Sturzul de iarnă, o pasăre în expansiune

Sturzul de Iarnă (Turdus pilaris) sau Cocoşarul, după cum i se mai spune, este un vânat mic de câmp şi pădure aflat în plină expansiune la noi în ţară, dar încă ignorat de către vânători.

Cocoşarul este cel mai mare dintre sturzi, având o lungime de circa 25cm şi o greutate de până la 150g. De asemenea este şi cel mai frumos colorat: capul albăstrui, spatele maroniu-roşcat, pieptul auriu cu pete închise la culoare, iar coada, potrivit de lungă, este gri.

Zona predilectă de cuibărit a cocoşarului o reprezintă vastele păduri de mesteceni din nordul Europei şi Asiei, dar în ultimii 30 de ani s-a observat o extindere a arealului său spre zonele sudice ale Europei. În anii ’90, cea mai sudică localitate din România în care a fost observat, era Braşovul. Pe atunci se considera că populează doar zonele montane şi colinare, fiind denumit temporar şi „sturz de munte”. În prezent poate fi observat pe toată perioada anului la noi în ţară, migrând local în căutare de hrană. Iarna, populaţia se măreşte considerabil odată cu sosirea oaspeţilor din nord. 

Cocoşarul se poate vâna de la 1 septembrie la 28 februarie, cu alice de 1,5 – 2 mm. Se recomandă căutarea lui în grup de 2-4 vânători, la marginile pădurilor, prin liziere şi mărăcinişuri. Sturzul este o pasăre mică, greu de împuşcat şi, odată căzută, încă mai greu de găsit. Francezii, mari pasionaţi ai vânătorii de sturzi, susţin că Epagneul Breton este cel mai potrivit câine aportor pentru acest vânat.


Foto: Knapp Robbin D. 2002, IBC Bird Collection, Birding by Train
Surse: 
„Păsările din România şi Europa” – Hamlyn Guide ediţia în limba română, Octopus Publishing 1999

„Dicţionarul păsărilor” – Victor Ciochia, ed. Pelecanus, Braşov 2002

„Ghid de identificare a speciilor de păsări” – Marina Cazacu, Criprian Fântână, Lavinia Răducescu, SOR 2012

"Enciclopedie practică de vânătoare" Pascal Durantel - ed. Aquila'93 Oradea

Text: Alexandru Cercel