Epagneul Breton
face parte din grupa pontatorilor continentali, împreună cu bracul german,
vijla maghiară, pudel-pointerul şi Munsterlanderul, şi este cel mai mic câine
pontator utilizat în ţara noastră la vânătoare.
Epagneul Breton este un câine vioi, cu miros bun şi alură delicată. Lucrează în apropierea vânătorului şi caută cu pasiune vânatul mic în câmp deschis, terenuri împădurite, desişuri şi chiar la baltă în stufărişuri, având o bună rezistenţă la intemperii.
În ciuda taliei
sale mici, de numai 48-51cm (mascul), este un foarte bun
aportor, putând aduce chiar şi iepurele la piciorul partenerului său de vânătoare. Aretul său este ferm, iar
când caută vânatul o face rapid şi cu perseverenţă.*
 |
| Ţăran breton cu epagneul - 1850 |
Ţara
de origine a Epagneului este Franţa, mai precis regiunea Bretaniei, unde
izvoare istorice precum picturi şi tapiserii de secol XVII reprezintă acest tip
de câine vânând şi aportând. Prima descriere a rasei a apărut, surpinzător, în 1850
în Anglia. Prima apariţie oficială a avut loc la Paris, la Expoziţia Canină
din 1900, iar standardul rasei a fost recunoscut în 1907.
Culoarea tipică a Epagneului Breton este fond alb cu pete castanii, având firul blănii semilung, fin şi mătăsos. Începând din anii ’50 standardul european al rasei permite şi culoarea neagră.
Culoarea tipică a Epagneului Breton este fond alb cu pete castanii, având firul blănii semilung, fin şi mătăsos. Începând din anii ’50 standardul european al rasei permite şi culoarea neagră.
Surse:
