Toporul este unealta esențială
a pădurarului, păstorului, gospodarului și chiar a drumețului. Pentru a afla
care este toporul potrivit pentru un vânător, am stat de vorbă cu
meșterul Ionel Surcel, specializat în restaurări de topoare vechi și în făurirea de
cozi pentru Urnieta, topoarele basce pe care le aduce în România.
Toporul Vânătoresc
Câte
tipuri de topoare există și care ar fi potrivit vânătorului?
Cele mai multe topoare sunt
doar pentru lemn, dar există și modele pentru carmangerie, cele de luptă, de
panoplie etc. Topoarele pentru carne sunt tratate diferit, au lama din inox, cu
profil de daltă (pentru a sparge mai mult decât a tăia) și sunt mai grele (1,5-3 kg fierul).
Cum vânătorul are nevoie să tranșeze carne, să taie
lemn de foc sau să cioplească pentru diferite trebuințe, s-ar părea că are
nevoie de un topor care să le facă pe toate. Ca și în cazul cuțitelor de vânătoare, un astfel de model universal nu există.
Toporul vânătorului ar trebui să fie un topor pentru
lemn, cu tăiș drept (care ajută la cioplire), cu coadă scurtă (35 cm) și
greutate sub 1 kg (pentru a putea fi purtat timp îndelungat). Cu el se poate
deschide un torace de mistreț și se pot tăia coaste. Pentru cei care vor un topor portabil mai mult
pentru a tăia lemn, o coadă de lungime intermediară 45-50 cm este mai
potrivită.
Un topor pentru lemn are o
duritate între 50-57 HRC ceea ce îi asigură o anumită flexibilitate la lovirea
de un obiect dur, fără a-l face însă indestructibil. În ciuda credinței că
toporul taie orice, el nu trebuie folosit pentru spart oase mari de vânat
(femur, omoplat etc). Aceste încercări duc negreșit la ciobirea tăișului. La topoarele
cu duritate mai mare, de 58-63 HRC, tăișul se poate sparge, fără a mai putea fi
reparat. Dacă trebuiesc tăiate oase mari, unealta cea mai potrivită ar fi un
bomfaier.
Toporul Românesc
Există
un model de topor autohton?
În opinia meșterului Ionel
Surcel, există două tipuri de topoare autohtone ușor de recunoscut: toporul mic
de munte și toporul mare cu tăișul prelungit în jos.
Primul este înrudit cu baltagul
și poate fi găsit în toate gospodăriile din zona de munte și subcarpați. Are un
tăiș de 10-12 cm, cap micuț de 400 g (fără pintenul baltagului), coadă de 1–1,20 m în funcție de înălțimea utilizatorului. Poate fi folosit ca unealtă,
baston și armă albă – pentru tăiere, sprijin sau apărare.
Cel de al doilea, cu
tăișul alungit, paralel cu coada, este și el prezent în mai toate gospodăriile,
dar pare să fie de influență orientală, după aprecierea meșterului.Specificitatea acestor topoare constă în: priza îngustă cu coada
și modul de împănare (montare a cozii), care se face de sus în jos, ochiul de deasupra fiind mai larg iar cel de dedesubt mai îngust. Greutatea topoarelor diferă în funcție de utilizare: mică și medie pentru lucrat ușor, securea pentru taiat copaci este mai grea iar toporul de spart lemne are greutatea cea mai mare.
Topoarele românești au fost
produse pe tot cuprinsul țării, în mii de fierării, dar nu au marcaje ale
meșterilor. Singurele topoare ale căror origine poate fi urmărită sunt cele cu
oțel de Reșița, marcate Partizan, Rusca Montană, Bocșa sau Timișoara.
Intreprinderile care le produceau au dispărut încă în anii '70.
Toporul din Țara Bascilor
Ce caracteristici au topoarele Urnieta pe care le aduceți în
România?
Topoarele Jauregui Urnieta se
aseamănă ca mod de împănare cu cele românești [se pare că românii au mai multe
în comun cu bascii decât s-ar crede n.r.],
iar caracteristicile lor sunt: forma fluidă (profil de lacrimă), priza
foarte mare între metal și coadă, lama subțire cu tăiș lung
semirotund (pentru a nu rămâne blocată în lemn). Oțelul folosit este F114,
îmbunătățit 45% cu carbon și are o duritate de 55 HRC. ”Urnieta este
o secure autentică. Scoate și aruncă lemnul din tăietură. Taie înfiorător
de bine!” spune meșterul Ionel Surcel.
Cozile de Lemn
Ce
proprietăți trebuie să aibă o coadă de topor?
Cozile trebuie să fie în
același timp dure și elastice. Pentru realizarea lor meșterul folosește lemn
de salcâm, uscat afară timp de 5-6 ani, dar și alte esențe precum stejar, frasin,
carpen, ulm. Când termină de făcut coada potrivită, o unge cu ulei de in presat
la rece, apoi cu parafină, pentru a proteja lemnul timp
îndelungat.
Meșterul Autodidact
Cum ați deprins această meserie?
”Am
început de fapt cu bâtele ciobănești. Am citit articolul lui Harris Wallmen Toiagul de lumină, am experimentat cu lemnul de
corn și așa am ajuns să lucrez în lemn. Mergeam mult prin târguri de meșteri în
lemn, studiam istorie, etnologie, diverse modele din Mărginimea Sibiului și
apoi am realizat, în propria interpretare, zeci de bâte. Niciuna nu este la fel
cu alta. Mulți mi-au cerut pentru drumeție, pentru ciobani din Mărginimea
Sibiului, pentru călugări sihaștri și chiar pentru un sensei japonez, căruia colegii
doreau să-i ofere o armă autentic românească.”
La un moment dat a cumpărat un
cap de topor, l-a dat cuiva să-l facă și acela nu a reușit. A făcut singur o
coadă din lemn uscat, un prieten a insistat să-i cumpere toporul și apoi s-a
gândit să cumpere alte capete. De aici a început restaurarea topoarelor vechi și
producerea de cozi, ne spune meșterul. Restul e istorie… istoria unor unelte arhaice, bine făurite!
Text și foto: Alexandru Cercel
