„Gurghiu”, o nouă carte August von Spiess
Săptămâna trecută a avut loc la Sibiu lansarea ediției în limba română a cărții „Görgény-Szent-Imre” scrisă de August von Spiess (1894-1953), vânător și scriitor german, a cărui locuință și colecție personală formează astăzi Muzeul de Vânătoare din Sibiu.
Evenimentul a avut loc la sediul Forumului Democrat al Germanilor din România, în prezența nepoatei autorului, dna. dr. Helga Stein, a dl. Benjamin Josza, director executiv al FDGR, a domnilor Alexandru Bârsan, ing. Radu Mija și dr. Hans Klein, contributori și susținători ai acestei ediții, cât și a unui public numeros format din iubitori de carte și vânători.
„Gurghiu - Domeniul regal de vânătoare în trecut și astăzi” a fost publicată pentru prima dată în 1928 în limba germană și reprezintă o monografie a zonei Gurghiului bazată pe cele mai vechi date istorice disponibile în acel moment și pe relatările autorului despre partidele de vânătoare și administrarea fondului cinegetic din timpul regelui Ferdinand.
Ediția în limba română apărută anul acesta a fost îmbogățită cu câteva anexe: articole scrise de August von Spiess despre acest subiect în revistele germane Wild un Hund și Deutsche Jaeger, aminitirile prințului moștenitor al Austriei, Rudolf, care a vânat urși pe acest domeniu, și o secțiune despre activitatea cinegetică din perioada 1938-1989, alcătuită de dl. ing. silvic Radu Mija.
„Cartea a fost scrisă în amintirea și sub impresia morții regelui Ferdinand, de care bunicul era foarte apropiat pe linie de vânătoare și ecologie, moartea regelui fiind pentru el o lovitura foarte grea” a declarat dna. dr. Helga Stein.
O altă veste îmbucurătoare, transmisă de dna. Stein în cadrul conferinței, este aceea că celebra carte a lui August von Spiess „Im Zauber der Karpathen” (Sub vraja Carpaților) a fost aleasă Cartea Anului 2017 de către cititorii revistei Wild und Hund din Germania. Acesta va fi următoarea carte tradusă și publicată în România.
August von Spiess a scris în total trei monografii despre fondurile de vânătoare regale: prima despre Gurghiu, a doua despre Retezat, cu titlul „Caprele negre din Munții Retezat”, publicată inițial în 1933 și ulterior la editura Hora în 2005, iar a treia despre Mânăstirea, intitulată „Patru anotimpuri la Mânăstirea”, apărută în revista Waidmansheil în 1929, nepublicată până în prezent în limba română.
„Gurghiu - Domeniul regal de vânătoare în trecut și astăzi”
poate fi achiziționată de la librăria Erasmus din Sibiu.
Text și foto: Alexandru Cercel