Combaterea prădătorilor cu capcane
Punerea capcanelor
este o artă ce necesită foarte multe cunoştinţe de comportament al vânatului, este una dintre cele mai vechi metode de vânătoare şi
trebuie păstrată pentru viitor. În ultimii 70 de ani această
practică a decăzut în România, fiind considerată o metodă nesportivă, în
principal datorită braconajului, dar şi altor practici mai vechi, lipsite de
etică. Ea ar putea reveni însă în actualitate, cu sprijinul Romanian Trapping Association, care, prin cercetări aplicate, caută să implementeze metode noi de management al vânatului, în special combaterea dăunătorilor prin capturare selectivă: şacali, vulpi şi câini sălbăticiţi.
Romanian Trapping Association (Asociaţia pentru Capturări Selective din România) are sediul în
Cristuru Secuiesc din judeţul Harghita şi este condusă de Drd. Ing. Fodor József-Tamás. Asociaţia promovează vânarea răpitorilor cu capcane cauzatoare de
suferinţă minimă, omologate în Uniunea Europeană. Toate cele trei tipuri de capcane omologate în UE fac parte din categoria capcanelor cu reţinere prin cablu: Collarum (model american), Belisle selectiv şi Belisle non selectiv (modele canadiene). Unul din modurile de operare ale
acestor capcane este prinderea gâtului ori corpului animalului cu ajutorul unui
cablu, fără a-l sufoca. Celălalt mod se bazează pe prinderea unui membru
animalului cu ajutorul unor fălci de fier, care permit însă eliberarea. Odată ce
animalul îşi eliberează piciorul, este reţinut apoi de un dispozitiv cu cablu.
Rănirile produse
de aceste capcane sunt mai uşoare chiar decât cele ale capcanelor lăzi
acoperite cu plasă de sârmă. Totodată gradul de selectivitate este peste 90% în
fiecare caz. Selectivitatea înseamnă că animalul nu este ucis de capcană ci de
operator.
Regulile generale pentru utilizarea capcanelor sunt:
- verificarea
zilnică,
- protejarea animalelor folosite ca momeli vii (pentru a atrage o specie
ţintă),
- tratament cruţător faţă de animalele prinse,
- speciile prinse în afara
perioadelor legale de vânătoare precum şi speciile protejate prinse accidental
trebuie eliberate imediat după observare,
- folosirea obligatorie a echipamentului
de protecţie.
Practicată corect, această metodă de combatere este mult mai
puţin dăunătoare faunei sălbatice decât folosirea momelilor otrăvite, metodă
care a distrus populaţia de păsări răpitoare din ţara noastră. De asemenea este
mai eficientă în combaterea speciilor invazive decât armele de foc,
şi se poate aplica şi în zone protejate, unde folosirea acestora este interzisă.
Text: Alexandru Cercel
