A doua vânătoare colectivă la iepure din acest sezon a avut loc sâmbătă 12 noiembrie pe fondul Drăgoieşti. Vânătorii de la Grupa a Doua, împreună cu paznicul de vânătoare, au pus la cale împresurarea iepurilor lângă satul numit Valea Bisericii.
|
Casa din marginea câmpului |
Faţă de săptămâna trecută, când a fost deschiderea sezonului, numărul membrilor participanţi a scăzut de la 29 la 22. După primele două goane cu rezultat bun pe arătură s-a continuat pe loturile însămânţate cu grâu, având ca rezultat scăderea apariţiilor iepurilor şi creşterea ratărilor. Moralul grupei s-a menţinut totuşi bun şi, în jurul orei 13:00, vânătoarea s-a încheiat pe o fâşie îngustă de grâu, unde flancurile de la ţinere au întrecut ca lungime standul. Revenind cu ajutorul instinctului la zona unde au fost lăsate maşinile, membrii grupei au încheiat ziua cu tradiţionala masă vânătorească ce a inclus printre altele: pui, murături iuţi, două feluri de ceapă, două feluri de vin şi două feluri de ţuică. A fost o zi frumoasă, fără temperaturi de iarnă şi fără tensiuni de colectiv.
Stimaţi colegi vă aşteptăm cu drag la următoarea întâlnire pe 26 noiembrie!
Pentru a consulta programul vânătorii colective clic aici.
Galeria foto a zilei:
Text: Alexandru Cercel
Foto: Alexandru Cercel