Jurnalul Venatorilor: Vechea legătură cu vânătoarea

Am descoperit călăria de ceva vreme, pe "terenul" colegilor de la AVPS Sitarul Bucureşti, mai precis în satul Nana din judeţul Călăraşi. "Nana Farmville" nu este doar un club local de echitaţie, ci este în primul rând o comunitate de oameni pasionaţi de cai. Primit în mijlocul lor ca un prieten am deprins primele noţiuni de călărie, şi mai mult, cred că am reuşit să refac acea legătură străveche, adânc îngropată în fiecare din noi...

Dacă prin vânătoare căutăm să dezgropăm un instinct atavic de prădător, să refacem acel joc letal al urmăririi, prin călărie încercăm să refacem o veche prietenie, o veche legătură de dependenţă. Amândouă activităţile, şi vânătoarea şi călăria, ne trimit însă la acea relaţie spirituală, niciodată primitivă, de comuniune cu natura. Vânătoarea şi călăria sunt indubitabil complementare. Din cele mai vechi timpuri calul, ca şi câinele, au fost partenerii omului la vânătoare. Din fericire, în unele ţări încă se mai practică vânătoarea călare: la vulpi în Irlanda, la mistreţi în Spania şi la cerb în Franţa.

Astăzi, când "drumul vânătorului la câmp cu căruţa" a fost înlocuit de "deplasarea cu jeepurile", pot să spun că am (re)descoperit înzecita satisfacţie de a observa "de-a călare" saltul iepurelui, fuga vulpii şi zborul răpitoarelor de zi...

Călăria de agrement oferă câteva beneficii fizice şi psihice dovedite ştiinţific: crează o stare de relaxare, impune răbdarea şi disciplina, contribuie la îmbunătăţirea reflexelor, tonifierea musculaturii şi creşterea autocontrolului. Vă recomand cu căldură să intraţi în comunitatea "Nana Farmville", să descoperiţi împrejurimile superbe ale satului din lunca Dunării şi să re-descoperiţi acele legături profunde pe care sigur le aveţi cu natura, să înţelegeţi ce vă spune calul, câmpul, cerul...