Vânătorii pot face parte din sistemul de prevenire a problemelor legate de speciile străine invazive, este una din concluziile seminarului organizat la sfârşitul lunii ianuarie 2012, la Parlamentul European. Seminarul "Specii străine invazive" a avut ca participanţi membri ai Comisiei Europene, reprezentanţi ai Federaţiei Europene a Asociaţiilor de Vânătoare (FACE), ai Alianţei Europene a Pescarilor (EAA) şi Parlamentari Europeni (printre care şi europarlamentarul român Ioan Enciu).
Vânătorii pot ajuta la monitorizarea speciilor străine invazive şi la combaterea acestora. "Trebuie să ne bazăm pe ochii şi urechile celor de la sol. În principal pe cei care au o legătura privilegiată cu natura, precum vânătorii" a declarat Valentina Bastino, membră a Comisiei Europene. Pe lângă rolul important al vânătorilor în sistemul de prevenire şi combatere, Angus Middleton, Directorul Executiv al FACE, a subliniat şi necesitatea acordării unei atenţii deosebite în elaborarea listei speciilor străine periculoase, deoarece nu toate speciile străine din Uniunea Europeană se dezvoltă invaziv.
În prezent, dintre speciile străine de plante şi animale cunoscute în UE, doar 10-15% sunt considerate invazive. Dintre mamifere, o răspândire problematică au în special câinele enot (Nyctereutes procyonoides) şi veveriţa cenuşie americană (Sciurus carolinensis).
Câinele enot s-a înmulţit foarte mult în Scandinavia şi ţările baltice, iar Asociaţia Suedeză de Vânătoare administrează un proiect finanţat de UE pentru combaterea acestuia.
Veveriţa cenuşie a fost introdusă în secolul XIX în Insulele Britanice şi s-a înmulţit foarte mult, devenind o problemă inclusiv pe continent - în Franţa, Germania, Elveţia şi nordul Italiei. Conform datelor organizaţiei britanice Eurpean Squirrel Inititative, veveriţa cenuşie produce pagube în pădurile de conifere şi foioase (stejari, mesteceni), atacă ouăle păsărilor sălbatice şi invadează specia europeană autohtonă - Sciurus vulgaris ce are dimensiuni mai mici şi culoare brun-roşcată - acaparându-i arealul.
De asemenea, există în Europa specii străine de peşti care pun în pericol pescuitul tradiţional, după cum a declarat Mark Owen, reprezentantul EAA.
Comisia Europeană a început din 2011 dezvoltarea unei strategii privind speciile străine invazive şi este aşteptat ca în noiembrie 2012, la întâlnirea Convenţiei de la Berna, să fie prezentată o Cartă privind Vânătoarea şi Speciile Invazive.
În România nu s-au făcut publice studii privind speciile străine invazive, dar este cunoscut faptul că, de la jumătatea secolului XX, şacalul (Canis aureus) şi câinele enot (Nyctereutes procyonoides) au ocupat în Deltă şi în zonele de câmpie nişa ecologică lăsată liberă de exterminarea lupului. O altă problemă (la nivel european de altfel) este şi răspândirea nurcii americane introduse (Neovison vison), în detrimentul nurcii europene autohtone (Mustela lutreola).
Printre speciile străine care au intrat în diverse epoci în fauna României se numără: cerbul lopătar, fazanul, guguştiucul, bizamul, nutria etc. Niciuna din speciile străine aclimatizate de-a lungul timpului în România nu este considerată în prezent invazivă.
Text: Alexandru Cercel
Sursa: FACE, European Squirrel Initiative
Foto: FACE, Svenska Jägareförbundet, en.Wikipedia
În cărţile autorului american Ernest Hemingway (1899 - 1961) se regăsesc descrieri inedite legate de vânătoare şi pescuit. Deşi tema cinegetică este doar un pretext pentru contemplarea vieţii, totuşi literatura lui Hemingway - mare iubitor al ieşirilor în natură - nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui vânător.
Începând din 2007 Editura Polirom a publicat integrala Hemingway în 11 volume. Din această serie valoroasă putem alege cel puţin trei cărţi deosebite cu care ne putem delecta, undeva într-un loc liniştit, într-un moment de repaus: "Dealurile verzi ale Africii" (1935), "Bătrânul şi marea" (1952), "Zăpezile de pe Kilimanjaro şi alte povestiri" (1961).
"Dealurile verzi ale Africii" este scrisă ca urmare a safariului întreprins în Africa în 1933 împreună cu soţia Pauline şi un grup de prieteni europeni. Vânătorul Hemingway urmăreşte aici antilope Kudu, facoceri şi rinoceri, se luptă cu arşiţa savanei şi cu insectele, observă mlaştinile populate cu păsări şi hipopotami.
Prin felul în care descrie peisajele africane Hemingway reuşeşte să transmită şi astăzi autentice emoţii, transformând cititorul într-un partener de expediție.
Aceste ținuturi sălbatice sunt însă şi fundalul cugetărilor autorului asupra eşecurilor şi momentelor deosebite din viaţa sa de până atunci.
"Bătrânul şi marea", scrisă în 1951, este opera cea mai importantă şi mai cunoscută a lui Hemingway, aducându-i acestuia premiul Pullitzer şi Nobelul pentru literatură. Povestirea scrisă cu simplitate concentrează o meditaţie adâncă asupra vieţii. Încercarea eroului principal, pescarul Santiago, de a se afirma aducând acasă peştele cel mare este de fapt o alegorie pentru lupta epuizantă dusă de om pentru a atinge un ţel superior în viaţă.
"Zăpezile de pe Kilimanjaro şi alte povestiri" este o compilaţie de schiţe şi povestiri scurte apărută pentru prima dată în acest format în 1961. "Zăpezile de pe Kilimanjaro" crează într-un stil dramatic, impresionant, atmosfera ultimelor zile de viaţă ale unui scriitor american aflat în safari. Acesta, suferind din cauza unei răni infectate, halucinează, îşi rememorează viaţa, şi are în ultimele clipe viziunea zborului deasupra paradisiacului pământ al Africii.
O altă povestire din acest volum, "Scurta viaţă fericită a lui Francis Macomber", prezintă trezirea târzie la realitate a unui vânător bogat care, deşi îşi dovedeşte laşitatea în timpul vânătorii de lei şi este apoi înșelat de soţie, se maturizează brusc şi devine stăpân pe sine în timpul vânătorii de bivoli africani. Acesta este însă şi ultimul moment al vieţii sale, Macomber murind pe loc dintr-un accident de vânătoare.
"Râul mare cu două braţe" este o povestire în două părţi, lipsită de dialog, ce prezintă în mărunte şi savuroase detalii "aventurile" tânărului Nick: camparea în pădure şi pescuitul de păstrăvi. Hemingway reuşeşte să facă din acest subiect banal o extrem de liniştitoare povestire, un tablou tăcut care învăluie prin atmosfera sa privitorul-cititor şi îl trimite, visător, departe, în mijlocul naturii...
Pentru a afla mai multe despre colecţia de volume Ernest Hemingway, vizitaţi pagina editurii Polirom.
Text: Alexandru Cercel
Foto: Polirom, en.Wikipedia
În Statele Unite ale Americii administraţia internă recunoaşte schimbările climatice şi pregăteşte Strategia Naţională pentru Adaptarea Climatică a Peştilor, Animalelor şi Plantelor. Creşterea temperaturilor medii anuale cu câteva grade la nivel planetar şi creşterea volumului de dioxid de carbon în atmosferă sunt principalii factori care vor modifica habitatele pe glob şi vor afecta implicit evoluţia vieţii animale.
“Obiectivul nostru este de a crea o strategie la nivel naţional care să identifice metodele de a menţine în viaţă ecosistemele terestre, de apă dulce sau marine, pentru a susţine în continuare resursele de peşte, animale şi plante, în perspectiva accelerării schimbărilor climatice" susţine Comitetul Director însărcinat cu elaborarea strategiei.
În proiectul strategiei se menţionează următoarele observaţii privind evoluţia faunei în contextul schimbărilor climatice: anumite specii de gâşte americane şi-au mutat arealul spre nord, anumite specii de păstrăv dispar din apele de munte unde temperatura apei este în creştere, tot datorită încălzirii apei somonii din Alaska sunt mai vulnerabili la paraziţi, incendiile de pădure apar mai des iar anumite specii de paraziţi ai lemnului se dezvoltă foarte mult afectând chiar şi pădurile sălbatice.
Printre agenţiile americane care susţin acest proiect de strategie sunt Afacerile Interne, Serviciul American pentru Piscicultură şi Fauna Sălbatică, Departmentul de Comerţ al Administraţiei Oceanice şi Atmosferice, Departamentul pentru Protecţia Mediului al Statului New York, cât şi agenţii locale şi asociaţii tribale însărcinate cu administrarea resurselor naturale. În prezent proiectul este deschis dezbaterii publice.
Citiţi în original proiectul Strategiei Naţionale Americane pentru Adaptarea Climatică a Peştilor, Animalelor şi Plantelor .
Text: Alexandru Cercel
Sursa: NFWP Climate Adaptation Strategy, Wildlife Management Institute
Foto: NFWP Climate Adaptation Strategy
Cu ocazia Zilei Zonelor Umede, instituită de Convenţia Ramsar pe 2 februarie, Consiliul Internaţional de Vânătoare (CIC) a reamintit rolul important pe care îl au vânătorii în protejarea mlaştinilor, bălţilor şi în general a habitatelor păsărilor de apă.
Vânătorii sunt direct interesaţi şi implicaţi în protejarea ecosistemelor zonelor umede, contribuind la: controlul prădătorilor, finanţare, date statistice, reconstrucţia mlaştinilor şi zonelor inundabile.
Habitatele sălbatice sănătoase sunt cheia dezvoltării populaţiilor de păsări de apă. În Scandinavia, numită şi "fabrica de raţe a Europei", mii de zone umede au fost reconstruite ecologic în ultimele două decenii, cu participarea vânătorilor. Cel mai recent proiect din Finlanda, numit “Return of Rural Wetlands” (Întoarcerea Bălţilor la Ţară), va reface 36 de bălţi şi mlaştini cu participarea proprietarilor de pământuri şi a vânătorilor.
Controlul prădătorilor - care se hrănesc cu ouă, pui şi atacă păsările mature - este o altă contribuţie importantă a vânătorilor la dezvoltarea populaţiilor autohtone de păsări de apă. În prezent cele mai dăunătoare animale la nivel european sunt considerate speciile străine invazive precum câinele enot şi nurca americană.
Datele statistice oferite de vânători voluntari ce identifică, numără şi observă comportamentul speciilor de păsări protejate sau de interes vânătoresc, oferă o bază fundamentală pentru crearea politicilor de conservare la nivel internaţional. În România, Societatea Ornitologică Română a remarcat valoroasa contribuţie la statistica populaţiilor de păsări sălbatice adusă de vânători din Dobrogea. Prin programul de voluntariat, aceştia şi-au pus în valoare experienţa în identificare, oferind date precise în special despre gâşte şi raţe.
Zonele umede, deşi sunt foarte bogate în biodiversitate şi resurse naturale, sunt printre cele mai ameninţate tipuri de ecosisteme din lume. CIC aderă la misiunea Convenţiei Ramsar de a conserva şi utiliza raţional aceste zone prin acţiuni locale, naţionale şi prin cooperare internaţională. Ţinta este menţinerea caracterului sălbatic al zonelor umede prin măsuri de protecţie planificate pe termen lung.
Creşterea turismulului şi a activităţilor recreative precum observarea păsărilor sunt direcţiile principale în care se doreşte a se acţiona pentru a aduce mai mult zonele umede în atenţia publicului. România, semnatară a Convenţiei Ramsar din 1991, va organiza anul acesta la Bucureşti A 11-a Conferinţă a Membrilor în perioada 6-13 iulie 2012.
Text: Alexandru Cercel
Sursa: CIC
Foto: Alexandru Cercel
"Atlasul populaţiilor de raţe din Europa de Est" prezintă situaţia actuală a 11 specii de raţe din Europa de Est şi este publicat de Institutul European pentru Managementul Păsărilor Sălbatice şi al Habitatelor (OMPO).
Atlasul cuprinde date despre rute de migraţie, răspândire, mărimea populaţiei, statutul de protecţie pentru fiecare specie şi identifică factorii care susţin sau afectează dezvoltarea populaţiilor de raţe sălbatice. Date actuale importante privesc: schimbările în distribuţia continentală a speciilor, modificarea comportamentului şi a strategiei de supravieţuire datorită schimbărilor climtatice.
Cercetătorii au observat re-locarea zonelor de cuibărit către nord-est, scurtarea rutelor de migraţie, apariţia unor noi rute şi noi zone de odihnă, comportament eratic (iernarea pe continent) şi sedentarizarea (iernarea în zonele urbane) începând încă din anii '80 - '90. Acestea sunt considerate a fi răspunsuri biologice de adaptare la transformările suferite de habitatele şi ecosistemele originale. Cartea este bazată pe studii efectutate în şase ţări est-europene: Estonia, Lituania, Letonia, Belarus, Ucraina şi Rusia europeană.
Speciile de raţe incluse în Atlas sunt: Raţa fluierătoare (Anas penelope), Raţa pestriţă (Anas strepera), Raţa mică (Anas crecca), Raţa mare (Anas platyrhynchos), Raţa suliţar (Anas acuta), Raţa cârâitoare (Anas querquedula), Raţa lingurar (Anas clypeata), Raţa roşie (Aythya nyroca), Raţa cu cap castaniu (Aythya ferina), Raţa moţată (Aythya fuligula) şi Raţa cu cap negru (Aythya marila). Ultimele patru sunt raţe scufundătoare iar celelalte fac parte din subfamilia Anatinae, hrănindu-se în principal la suprafaţă.
Pentru conservarea acestor specii de raţe, bunuri comune ale omenirii, cercetătorii subliniază importanţa colaborării internaţionale în special în zonele de cuibărit (Europa de Est şi Rusia) şi de iernat (Africa).
"Atlasul populaţiilor de raţe din Europa de Est" se poate achiziţiona de la OMPO la preţul de 20 EUR (aprox. 90 RON). Este disponibil doar în limba engleză, legat în coperţi tari, 174 x 247 mm, are 200 de pagini color cu hărţi şi fotografii.
Text: Alexandru Cercel
Sursa: FACE
Foto: OMPO
Câinele enot s-a înmulţit foarte mult în Scandinavia şi ţările baltice, iar Asociaţia Suedeză de Vânătoare administrează un proiect finanţat de UE pentru combaterea acestuia. 
Veveriţa cenuşie a fost introdusă în secolul XIX în Insulele Britanice şi s-a înmulţit foarte mult, devenind o problemă inclusiv pe continent - în Franţa, Germania, Elveţia şi nordul Italiei. Conform datelor organizaţiei britanice Eurpean Squirrel Inititative, veveriţa cenuşie produce pagube în pădurile de conifere şi foioase (stejari, mesteceni), atacă ouăle păsărilor sălbatice şi invadează specia europeană autohtonă - Sciurus vulgaris ce are dimensiuni mai mici şi culoare brun-roşcată - acaparându-i arealul. 
