Raţe gălăgioase (II): Raţa cârâitoare

Raţa cârâitoare (Anas querquedula) îşi trage denumirea de la sunetul scos de mascul, ce aduce (cum altfel?) cu un "cârâit prelung"... I se mai spune popular şi "sarsela de vară" pentru că are dimensiuni apropiate de raţa mică (Anas crecca), şi pentru că este oaspete de vară la noi în ţară. Soseşte cam pe la sfârşitul lunii februarie, începutul lui martie şi pleacă prin octombrie, având o prezenţă scăzută în sezonul de vânătoare (1 septembrie - 10 februarie). După unii ornitologi ar fi şi exemplare care iernează la noi în Delta Dunării. În general raţele cârâitoare preferă bălţile puţin adânci de la câmpie, pe marginile cărora îşi construiesc cuiburi, ca nişte scobituri pe sol, camuflate în stuf.

Ca la toate păsările, încercarea de a identifica o raţă după culori poate duce la erori, raţa cârâitoare putând fi confundată spre exemplu cu raţa roşie (Aythya nyroca), o specie aflată în declin. Ornitologii recomandă identificarea speciilor prin observarea unor semne distinctive precum: contraste ale penajului, comportament în zbor etc. Cel mai important semn distinctiv la raţa cârâitoare este sprânceana albă de deasupra ochiului, ce se continuă spre ceafă. Aceasta se poate observa foarte clar la masculi şi este ceva mai estompată la femele. Masculul are capul şi pieptul maroniu iar când stă pe apă se pot observa pene lungi (scapulare) ce atârnă peste aripi. În zbor acesta prezintă abdomen şi aripi de culoarea gri deschis. Ciocul este de asemenea gri deschis, la ambele sexe, dar femela prezintă o pată albă la baza acestuia.

Foto: en.Wikipedia.org
Surse: 
„Păsările din România şi Europa” – Hamlyn Guide ediţia în limba română, Octopus Publishing 1999
„Dicţionarul păsărilor” – Victor Ciochia, ed. Pelecanus, Braşov 2002
„Ghid de identificare a speciilor de păsări” – Marina Cazacu, Criprian Fântână, Lavinia Răducescu, SOR 2012
Text: Alexandru Cercel