Soarta pădurilor din lunca Dunării

"Balta Greaca nu prezintă interes numai pentru pescarii sportivi ci şi pentru vînători. De cu primăvară, de vreme şi pînă toamna tîrziu, balta este vizitată de o sumedenie de păsări acvatice, printre care predomină raţele şi gîştele sălbatice, lişiţele etc. De asemenea, nu lipseşte nici vînatul cu păr. În preajma bălţii, ca şi în pădurile din apropiere, există din abundenţă iepuri; se semnalează vulpi, lupi şi alte animale sălbatice a căror vînare oferă şi vînătorilor posibilitatea să petreacă momente plăcute, reconfortante în apropierea bălţii" povesteşte ing. B. Şumuleanu în articolul intitulat "Balta Greaca", din revista "Vînătorul şi Pescarul Sportiv" nr.2 / 1959.

În urma îndiguirilor şi desecărilor începute în anii '60, din "mirajul priveliştilor" oferit de balta Greaca, din "bogăţia faunei piscicole şi de interes vânătoresc", au rămas doar "ruine" şi istorie. În locul bălţilor întinse, al pădurilor de luncă, cu sălcii, ulmi şi stejari, în locul zăvoaielor de anini şi plopi, sunt astăzi câmpuri întinse de monoculturi, brăzdate de canale de irigaţii şi protejate de diguri împădurite cu specii alogene de arbori - frasini şi arţari americani, salcâmi şi plopi hibrizi.

Pe câmpurile călărăşene, numite şi acum de vânători "balta Greaca", vânatul îşi găseşte încă refugiu în perdelele de protecţie plantate pe malul Dunării. Aici mai sunt căprioare, mistreţi, vulpi, raţe şi gâşte se mai lasă seara în stoluri rare deasupra locurilor ce erau cândva un paradis acvatic asemănător Deltei Dunării. Peşte însă nu se mai poate pescui pe câmp.

Habitatele pe care le susţinea lunca în trecut erau de o foarte mare diversitate: gârle, bălţi, mlaştini, tufărişuri, pajişti şi păduri. Puţini ştiu că pădurile de luncă ajutau la controlul inundaţiilor, protecţia malurilor, îmbunătăţirea calităţii apei şi reglarea temperaturii acesteia. De asemenea puţini ştiu că în timpul inundaţiilor diferite specii de raţe, inclusiv raţa mare - cea mai numeroasă şi mai apreciată de vânătorii de la noi din ţară - cuibăreşte în arbori pentru a-şi proteja ouăle.

"Pădurile din lunca Dunării, dintre Drobeta - Turnu Severin şi Călăraşi, ca şi cele din bălţile Dunării, între Călăraşi şi Brăila, au fost aproape complet distruse între anii 1962 - 1967 pentru a crea terenuri agricole. [...] Lunca şi Delta Dunării de pe teritoriul României a format până în anul 1961 cel mai mare Salicetum (întindere de pădure de salcie) din Europa, şi al doilea din lume ca întindere. [...] Astăzi, în zona dig-mal a Dunării, ce are o lăţime de aproximativ 200 m (pe alocuri 2.500 m) şi o suprafaţă cca. 110 mii ha, sunt 80% păduri cu caracter industrial şi aproximativ 20% biocenoze naturale."*

După anii '90 au existat mai multe proiecte de renaturalizare a zonelor inundabile din Lunca şi Delta Dunării, unele dintre ele derulate cu succes: Ostroavele Dunării, Balta Mică a Brăilei, Mahmudia. Altele au rămas înţepenite din cauza factorilor politici: Insula Mare a Brăilei, zonele Pardina şi Sireasa din Deltă, cu 17.000 şi respectiv 8.000 de ha de teren agricol ce ar putea redeveni habitat natural pentru speciile acvatice.

Renaturalizarea luncii Dunării prin demolarea digurilor şi reîmpădurirea cu arbori autohtoni este necesară astăzi nu numai pentru protejarea faunei, ci mai ales pentru reducerea unor efecte mult mai grave asupra mediului: erodarea malurilor, coborârea pânzei de apă freatică, sărăturarea solurilor, spălarea solurilor fertile şi modificarea regimului de inundaţii.

Surse: * "Pădurile de luncă din România - trecut, prezent şi viitor" - N. Doniţă, I.A. Biriş, fig. 3 şi 4, proiectul Ostroavele Dunării 
"Balta Greaca" - ing. B. Şumuleanu, "Vînătorul şi Pescarul Sportiv" nr.2 / 1959 
Mediafax
Text şi foto: Alexandru Cercel