Focurile de Anul Nou

Focurile de armă trase de Anul Nou reprezintă o tradiţie relativ nouă din zonele rurale. Vechiul obicei de a pocni din bici la Pluguşor, peste care s-a suprapus folosirea artificiilor în perioada recentă, a creat ca efect secundar şi tradiţia vânătorilor locali de a ieşi din casă la cumpăna dintre ani şi a trage câteva focuri. Astfel se „împuşcă” vechiul an şi se „salută” cel nou. 

Pentru a perpetua acest obicei este însă nevoie şi de instaurarea unei tradiţii a siguranţei: 
focul trebuie tras în sus, spre o zonă fără oameni, la marginea curţii sau satului, spre câmp sau spre pădure, în funcţie de locaţie. În niciun caz nu trebuie eliberat în mijlocul petrecerii din curte sau din drum, ci la o parte de grupul de participanţi. De asemenea este indicat să se folosească doar cartuşe cu pulbere şi fără alice, şi numai în lipsa lor – încărcături uşoare de 24g cu alice de 1 sau 2 mm. Pentru aceste motive obiceiul este imposibil de ţinut în zonele urbane. 

În Occident sunt disponibile pe piaţă cartuşe de semnalizare pentru arme lise, ce pot fi folosite foarte bine în astfel de ocazii. Unele dintre cele mai populare cartuşe de acest fel sunt americanele Dragon’s Breath, cu încărcătură pe bază de zirconiu, ce produc o jerbă de scântei de cca. 20 de metri. Indiferent de muniţie însă, condiţiile de siguranţă trebuie respectate întotdeauna cu stricteţe, mai ales în prezenţa băuturilor alcoolice şi a invitaţilor. 

Dragi cititori, la finalul lui 2012, vă urăm şi noi
"La mulţi ani cu sănătate şi un an nou mai bun!"

Film: Smarter Every Day
Foto: en.Wikipedia.org, Smarter Every Day

Text: Alexandru Cercel

După mistreţi la... vulpi

Ultima vânătoare colectivă a anului a avut loc sâmbătă 22 decembrie pe fondul de vânătoare Grădiştea, cu participarea Grupei a Doua şi a Şasea. Deşi vânatul căutat cu interes, mai ales în weekend-ul dinainte de Crăciun, era de fapt mistreţul, ziua s-a terminat o recoltă de cinci vulpi. 

Pornind pe o zăpadă aşezată, numai bună de citit urme, şi pe un ger nu prea tare, cei 25 de vânători au ocolit trupurile de pădure ale fondului, mergând ţintă spre "colceag" - canalul de irigaţii acoperit de stuf, cunoscut ca refugiu preferat al mistreţilor. Lat de numai câţiva zeci de metri, dar lung de peste un kilometru şi băltind cu apă, zidul de stuf al "colceagului" a pus mari probleme Grupei a Şasea, căreia sorţii i-au desemnat goana.

Majoritatea vânătorilor nu au putut intra în "cetatea" vânatului şi, în lipsa unui câine, au trebuit să gonească de pe margini. La această cea mai importantă şi cea mai lungă goană a zilei, ce a durat circa 45 de minute, au ieşit câteva vulpi frumoase din care s-au recoltat două.

Deşi semnele arătau că ar fi una din acele zile "fără de mistreţ", s-a continuat optimist cu o nouă goană în trupul de pădure Balamuceanca. Aproape de întâlnirea goanei cu ţinerea, un vulpoi a fugit în lungul liniei, fiind recoltat la marginea pădurii. În cel de-al doilea trup de pădure s-au organizat alte două goane. Din primul desiş au ieşit două vulpi ce au fost recoltate la ţinere, iar apoi s-au mai stârnit câţiva iepuri refugiaţi de pe câmp, şi o parte din căprioarele ce populează din abundenţă fondul. La pădurea dinspre şosea nu s-a mai organizat nicio goană, ziua de vânătoare la mistreţi încheindu-se astfel cu o fructuoasă combatere la vulpi.

Masa vânătorească s-a desfăşurat ca de obicei cu multă voie bună, "ortacii" împărţindu-şi între ei mâncărurile deosebite şi diversele feluri de ţuică şi vin aduse la câmp.

La sfârşitul zilei, colaborarea dintre Grupa a Doua şi a Şasea a fost supusă unui test neaşteptat: maşinii şefului Grupei a Doua i-au fost tăiate toate patru anvelopele. Acest act de vandalism, făcut probabil de localnici, a pus capăt veseliei şi a determinat toţi participanţii să încerce să dea o mână de ajutor. După vreo patru ore de stat în frig, membrii celor două grupe au reuşit să schimbe anvelopele tăiate cu un set de anvelope de vară adus de la Bucureşti, dovedind astfel că sunt solidari în momente grele şi că prietenia lor este cu fiecare vânătoare mai puternică.

Pentru mai multe fotografii vă rugăm vizitaţi şi albumul nostru de pe Facebook!

Text: Alexandru Cercel
Foto: Alexandru Cercel

Jacheta universală

Există vreo haină uşoară pe care să o putem purta tot sezonul, care să nu fie nici prea groasă nici prea subţire, care să ne apere de vânt şi ploaie şi care să ţină şi de cald? Mmmnu... cu siguranţă nu s-a fabricat încă haina perfectă... Totul depinde de mediul în care vânăm şi de cum ne adaptăm la el. 

Despre jacheta Game se poate spune însă că are valenţe de "haină universală" fiind uşoară, călduroasă, rezistentă la vânt şi la ploaie. Utilizată pe baza principiului "mai multe straturi subţiri sunt mai bune decât unul singur gros" jacheta Game e potrivită pentru vânătoare, începând din Octombrie şi până în Martie: când e cald se ia pe dedesubt un tricou, când e frig un hanorac cu glugă, iar când se lasă şi mai frig se ia pe deasupra şi o vestă de puf.

Game este un windstopper din lână sintetică (fleece) ce are în interior un strat rezistent la apă, similar cu cel al mânuşilor de schi. Datorită acestor două caracteristici păstrează foarte bine căldura corpului şi este perfectă pentru zilele cu temperaturi între 0 şi 10 grade. Materialul are firul scurt şi des, nu se perforează şi nu se agaţă uşor în ciulini sau crenguţe. Rezistă la vânt, are mânecile strânse pe încheieturi iar gulerul se închide foarte bine pe gât. Stratul impermeabil nu respiră aşa bine, în ciuda indicaţiilor producătorului, iar dacă umblaţi mult pe jos sau se încălzeşte afară trebuie să vă descheiaţi des. 

Rezistă la ploaie măruntă şi chiar la şederea în zăpadă. De asemenea se comportă foarte bine la frig, putând fi folosită şi la minus 10 grade dacă participaţi la goană. Nu se recomandă totuşi la stand sau la pândă, fără să luaţi pe deasupra o vestă bună de puf, căci stratul ei subţire nu poate face minuni. 
Game poate fi un tovarăş de încredere pentru cei ce caută mobilitatea şi simplitatea, dar care în acelaşi timp ştiu şi să aprecieze vremea înaintea unei zile de vânătoare.

Jacheta Game este distribuită în România de magazinul Articole de Vânătoare şi poate fi achiţizionată la preţul de 99 RON. Vizitând magazinul online puteţi găsi mai multe articole de îmbrăcăminte şi accesorii pentru vânătoare.

Text: Alexandru Cercel
Foto: Articole Vanatoare

Zăpezile de la Sineşti

Prima vânătoare pe zăpadă a avut loc sâmbata aceasta, tot la Sineşti, pe câmpurile din jurul cunoscutei păduri întretăiate de şoseaua Bucureşti - Urziceni. În ciuda celui mai slab rezultat din acest sezon: doi iepuri la paisprezece vânători, ziua a fost petrecută cu multă voie bună şi în spirit camaraderesc.  

Întâlnirea de la popas, a avut loc pe un ger pătrunzător de -18 grade Celsius. Deşi abia puteau ţine mâinile afară din buzunare, vânătorii s-au echipat cu camuflajul alb (halate de baie, costume de vopsit ş.a.m.d.) şi au început să bată câmpurile din stânga pădurii, pe fundalul unui peisaj arctic, strălucitor. Scotocind cu interes arătura şi păişul de lângă şosea, în cele două goane vânătorii au stârnit doi-trei iepuri, care au scăpat în final pe flancuri. 

S-a mers apoi în spatele pădurii, cu încrederea că acolo se vor găsi ascunşi iepurii cei numeroşi. Într-adevăr, din ceaţă, de prin vii, de pe arături şi de la marginea pădurii au sărit o mulţime iepuri... în număr de patru. La a doua goană de pe arătură s-a împuşcat primul iepure pe flanc, ceea ce a reaprins speranţele grupului de "fugiţi de-acasă", deşi trecuse de mult de miezul zilei. La următoarea goană s-a împuşcat al doilea iepure, când era totuşi prea devreme ca cineva să creadă că va şi ultimul.

Continuând cu încă o goană spre pădure şi apoi "la sărite" spre maşini, maratoniştii şi-au refăcut încrederea cu murături şi cârnaţi, şi-au limpezit minţile cu ţuică, şi s-au hotărât să meargă spre capătul sudic al fondului Sineşti, în zona localităţii Mataraua. La ultimele două goane ale zilei, vânătorii înzăpeziţi au pus pe fugă trei iepuri, fără a trage însă niciun foc.

Apoi, obosiţi şi înfriguraţi s-au îndreptat spre casă, având mulţumirea petrecerii unei zile superbe de iarnă, în marginea Câmpiei Vlăsiei...


Vă rugăm vizitaţi şi albumul foto de pe Facebook.

Text: Alexandru Cercel
Foto: Alexandru Cercel

Salcâmii de la Sineşti

Pe fondul Sineşti a avut loc una dintre cele mai frumoase vânători din acest sezon, atât din punct de vedere al recoltei cât şi al colaborării dintre vânători. Grupa a Doua şi Grupa a Şasea au păşit cu dreptul peste pragul iernii şi au dobândit împreună o minunată recoltă de doi mistreţi şi patru vulpi.

Întâlnirea de dimineaţă a avut loc la cunoscutul popas rustic de pe şoseaua Bucureşti-Urziceni. În pădurea Sineşti nu s-a mai organizat o vânătoare de cel puţin zece ani iar unii participanţi erau neîncrezători în apariţia mistreţului. 
Prima dintre cele trei goane planificate s-a pornit chiar din marginea şoselei şi a venit ca o confirmare pentru pesimişti - nicio specie de vânat nu şi-a făcut apariţia. După traversarea unei tăieturi de stejar, s-a mers pentru a doua goană spre desişul de salcâmi, o porţiune de teren mai mult lată decât lungă. Aici, într-adevăr s-a găsit cufărul cu vânat, comoara pădurii... 

Din plantaţia impenetrabilă de salcâmi au sărit câţiva iepuri, o căprioară, mai multe vulpi şi o ciurdă de mistreţi. Flancul de la Grupa Şase a reuşit să doboare pe tăietură un vier important, iar carabina de la Grupa a Doua - un mascul solitar, mediu, venit la marginea dinspre câmp a pădurii. La aceeaşi goană s-au mai recoltat patru vulpi, două din ele având blana superb colorată, aproape portocalie. Datorită informaţiilor despre mistreţii scăpaţi printre gonaşi, s-a renunţat la a treia goană planificată, şi s-a refăcut dintr-un alt sens goana la salcâmi. Mergând aproape umăr la umăr, gonaşii înarmaţi şi mult mai determinaţi, nu au mai scos însă nimic din pădurea de spini.

Vânătoarea pe vechiul şi neumblatul Sineşti s-a încheiat cu succes în aproape trei ore, dar focul de tabără, masa vânătorească şi mai ales tranşarea mistreţilor au prelungit încă pe atât şederea vânătorilor. 
În mijlocul tăieturii, în bătaia unui vânt tăios, prevestitor de iarnă, membrii AVPS Vulturul au redescoperit confortul primitiv al focului şi căldura pierdută a tovărăşiei vânătoreşti. Dacă vânătoarea de la Măgura a avut un final amar, despre cea de la Sineşti se poate spune că a fost una dintre cele mai reuşite. Şi la una şi la cealaltă s-au recoltat câte doi mistreţi, dar diferenţa a făcut-o acel nedefinit "împreună"...

Vă rugăm vizitaţi şi albumul nostru de pe Facebook!

Text: Alexandru Cercel

Foto: Alexandru Cercel

"Rămas bun"

În zori, în vârf de munte
E-o rugăciune mută...

E-apăsător desişul 
Unde se-ascunde o ciută.

Să fugă ar vrea, dar arma 
Trimise o sărutare
Ş-acum, cu ochii în lacrimi
Aşteaptă... ştie că moare.

E crudă realitatea,
Vai, crunt îi e destinul!
Ar vrea să uite de durere,
Să nu-şi mai prelungească chinul.

Dar într-un colţ, tremurător
Îşi vede dragul puişor,
Şi lacrimi iar se-adună,
Cu cine oare o sa rămână?

E mic şi viaţa este dură,
Pădurea uneori mai dă, dar mai şi fură
Şi nime' n-o să-l protejeze, de frig, de foame, de durere,
Iar ea... ştie că piere.

Tăcut se-ntoarce în pădure
Un ramas bun, o rugăciune...

Aşa e-n viaţă, adeseori
Lupţi, mai câştigi dar, în final tot mori!

Autor: Sânziana

Desen: Cyra R.