Trei vulpi şi un mistreţ mic, de Moş

Grupele a Doua şi a Şasea din AVPS Vulturul au organizat pe 5 decembrie o vânătoare colectivă la mistreţi, pe fondul Grădiştea, în apropiere de Bucureşti. Având în vedere că apa era mare în vechiul canal de irigaţie acoperit cu stuf, vânătorii nu au putut intra în cetatea mistreţilor şi au purces spre cele 3 trupuri de pădure din câmp unde au organizat un număr egal de goane cuprinzătoare. 

După două goane şi trei vulpi, nimeni nu se mai aştepta decât la o plimbare în pădurea cea mai mică. Dar, surpriză, aici se ascundeau cu naivitate câţiva mistreţi tineri, care au ieşit gonind pe câmp, salutaţi de peste zece salve ale "carabinierilor" din flanc. Unul a fost recoltat din exces de zel, iar ceilalţi amnistiaţi pentru că erau minori şi lipsiţi de o scroafă conducătoare (ucisă probabil din greşală la o vânătoare trecută).

Multă alergătură şi nuiele prin desişuri, dar măcar Moşul nu ne-a adus apă în cizme...

La mulţi ani celor ce poartă numele Sfâtului Nicolae!

Grădiștea 5 decembrie 2015
Mai multe foto în albumul de pe Facebook.
Text şi foto: Alexandru Cercel

Goana lungă, sărăcia omului

După 14 goane sănătoase, luând la picior zeci de hectare cu "gazon" ca-n palmă, câteva arături uscate, drumuri de pământ şi margini de păduri îngustate cu plugul, mai ceva ca pe vremea comunismului, 
cei 18 vânători din grupa a Doua AVPS Vulturul au reuşit să recolteze cu chiu cu vai 12 iepuri. 
E drept au fost şi multe ratări dar, nu-i aşa, cei scăpaţi au plecat spre mulţumirea celor ce vor fi venit în urmă.

O zi caldă şi frumoasă, poate ultima din această toamnă, cu 9 ore de mers continuu, optimism, o masă şi un întuneric prinse la câmp.

Dar ce poţi să-ţi doreşti mai mult decât aerul curat de sus, şi chimicalele de dedesubt?
...după cum spunea un mare agricultor.


Sineşti 21 noiembrie 2015
Mai multe foto în albumul de pe Facebook.
Text şi foto: Alex Cercel

Atenţie la febră!

Agricultura intesivă dezvoltată în ultimii ani, cu preţul exterminării vânatului mic - iepure, potârniche - a fost se pare benefică mistreţului, care a reuşit să se adapteze şi să se înmulţească destul de mult. În ciuda acestei abundenţe, inocentele reguli sanitare, precum interzicerea părăsirii judeţului şi închirierea unei camere frigorifice până la finalizarea analizelor, sunt încă o bătaie de cap... 

În 2014 Consiliul Internaţional de Vânătoare avertiza cu privire la extinderea febrei porcine africane. Aceasta a fost eradicată la începutul anilor ’90 din Spania şi Portugalia, dar a reapărut în Georgia (2007), iar de acolo s-a extins în Rusia, în Polonia şi Lituania (2014), acum fiind prezentă în Ucraina. 

Febra porcină africană este o boală specifică faunei sălbatice subsahariene, ce cauzează hemoragii severe mistreţilor şi porcilor domestici. La animalele infectate moartea survine în 2 până 10 zile, într-un procent de 100%. Prezenţa virusului se poate confirma post-mortem prin observarea de anomalii la organele interne şi prin analize de laborator. Simptomele externe sunt mai greu de confirmat la animalele vii: creşterea temperaturii corpului, înroşirea urechilor şi membrelor, hemoragii nazale sau rectale.

Text şi foto: Alexandru Cercel

Porcii, Uniunea şi Organizarea

Norocul porcesc, normele europene şi organizarea românească nu merg mână în mână.

În pădurea din spatele popasului Sineşi, de pe şoseaua Bucureşti-Urziceni, se poate observa o prezenţă remarcabilă a gunoaielor, dar şi o bine consolidată populaţie de mistreţi rezidentă a unei parcele de salcâmi în regenerare. Pe parcursul a 5 goane, din care 3 făcute la baionetă numai prin desişul de salcâm, membrii grupelor a Doua şi a Şasea din Asociaţia Vulturul au reuşit să recolteze 2 vieri medii, 2 scroafe şi 2 porci tineri. Bonus din partea Toamnei, un frumos dubleu la vulpi, reuşit de un coleg din grupa a Doua. 

Dar, uneori nu e suficient să ai noroc... 
Luând normele europene ale Direcţiei Sanitar-Veterinare, adăugând lipsa de organizare a asociaţiei, care nu avea maşină frigorifică, şi amestecând bine, obţinem un compromis din care rezultă în final carne stricată şi o recoltă pierdută. În ciuda analizelor bune ale DSV...


Sineşti 14 noiembrie 2015
Mai multe foto în albumul de pe Facebook.
Text şi foto: Alexandru Cercel

Lepus Minimus

Iată că a sosit şi deschiderea la iepure de anul acesta, cu o săptămână mai târziu, ca nu se închidă prea devreme...

O zi cu ceaţă, bună pentru raţe, în care cei 22 de vânători din Grupa a Doua AVPS Vulturul au reuşit totuşi să recolteze câte un iepure de fiecare. În ciuda unui strop de frig, binevoitorii vânători, nu toţi trăgători ruginiţi peste vară, au pedalat cu spor mai mult de şapte goane.

Iepurii au apărut pe arăturile vechi întercalate cu fâşii de lucernă recoltată şi cu tulpini de rapiţă răzleţe. Nu se poate spune că populaţia a crescut, ci de fapt: "bine că nu a scăzut mai mult!" S-a stabilizat la un minim. În mod evident monoculturile, incendierea miriştilor şi a vechilor şanţuri de irigaţii de către "marii agricultori" nu formează elementele unui habitat propice pentru domnul Epure. Aşa că vânăm în continuare subspecia post-agriculturală Lepus Minimus Pallas.

Oricum, nimic nu se compară cu o şuncă, ceapă şi un vin de ţară, servite afară...

 Text şi foto: Alexandru Cercel

Bracul german, câinele universal

Bracul german este cel mai popular câine de vânătoare din România, având calităţi ce îl recomandă pentru aproape toate speciile de vânat: prepeliţe, raţe, iepuri, răpitori şi chiar mistreţi.

Moştenirea genetică a bracului îi conferă receptivitate la dresaj şi utilitate în activităţi precum căutarea, pontarea, stârnirea, aportarea şi hărţuirea vânatului viu. Având în vedere diversitatea fondurilor de vânătoare din România, se poate spune că rasa brac german este potrivită pentru peste 60% din situaţiile de pe teren.

Bracul german cu părul scurt, cea mai răspândită varietate de la noi, este o rasă de prepelicar pontator creată în secolul XVII pe baza, se pare, unei linii de pointeri spanioli aduşi pe pământurile germane de vânători flamanzi. Are culoarea maro unilcolor, sau înspicat cu alb şi negru, şi talia de 62-65cm. Este un câine echilibrat, docil, cu temperament vioi, care se adaptează repede condiţiilor specifice fiecărui teren de vânătoare. Bracul cu păr scurt se bucură în prezent de o mare popularitate în toată Europa.

Varietatea Brac german cu păr sârmos este o rasă creată la începutul secolului XX prin încrucişări cu brac german, grifon şi pointer. Are sprâncene stufoase, blană castanie cu firul lung şi foarte aspră. Este un câine de vânătoare foarte potrivit pentru a intra în stufărişuri şi mărăcinişuri.

Sursa: „Dresajul câinelui de vânătoare” - N. Străvoiu, ed. Lider 2001

Foto: DK vom Schwarzenseil, Deutsch Kurzhaar Oesterreich

Text: Alexandru Cercel

Expo Artemis, cel mai nou târg de vânătoare al României

Aradul va fi, între 8 şi 10 octombrie 2015, locul de desfăşurare al celui mai nou târg de vânătoare din România - ExpoArtemis. 
Acest eveniment este un binevenit factor coagulator al pasionaţilor de cinegetică din vestul României, una dintre cele mai bogate zone în vânat ale ţării - cu 550 de fonduri cinegetice populate cu cerb lopătar, căprior, mistreţ, fazan; cu circa 25.000 de vânători şi 30.000 de pescari înregistraţi.

ExpoArtemis va reuni producători locali şi importatori de articole de vânătoare şi pescuit, şi va oferi produse precum: arme şi unelte pentru vânătoare şi pescuit, maşini de teren şi ATV-uri, echipamente optice, articole vestimentare, bijuterii, produse meşteşugăreşti, dar şi oferte de turism cinegetic. 

Evenimentul de la Arad va include o expoziţie de trofee cinegetice şi o secţiune de prezentare a asociaţiilor de vânătoare şi a ofertelor acestora. 
De asemenea organizatorii promit un spectacol culinar cu specific vânătoresc şi pescăresc, pus în scenă cu sprijinul Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism.

ExpoArtemis va avea loc la centrul Expo Arad din Calea Aurel Vlaicu nr. 300, programul fiind de joi până sâmbătă orele 10 - 19, cu excepţia primei zile când expoziţia se va deschide la ora 11.

* Reducere 50% până pe 9 septembrie
Din dorinţa de a avea o ofertă cât mai variată de produse şi servicii la prima ediţie a evenimentului internaţional ExpoArtemis, organizatorii vin în întâmpinarea expozanţilor cu oferta de reducere cu 50% a tarifelor de închiriere a standurilor, valabilă până la data de 9 septembrie 2015.


Sursa şi foto: Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Arad
Text: Alexandru Cercel

Manualul de supravieţuire al lui Dave

Cartea lui Dave Pearce "Cum supravieţuim în sălbăticie" este un ghid ce cuprinde noţiuni elementare despre organizarea de expediţii în zone izolate: planificare, echipare, orientare, construire de adăposturi, completare a hranei, protecţie personală şi semnalizare. Autorul oferă sfaturi despre supravieţuirea în medii aride şi reci - în deşert, junglă, în zone marine şi în munţii înalţi. Sfaturile oferite sunt rezultatul antrenamentului militar dar şi al experienţei sale personale, Dave explicând mijloace simple de hidratare, hrănire, construire a unor capcane, ostii, a unui adăpost sau a unei plute.

Dave Pearce, ca majoritatea "survivoriştilor" din mass media, este un fost militar din trupele speciale britanice, care în viaţa civilă a devenit instructor de supravieţuire. Acest domeniu, care preocupă în Occident numeroşi vânători, aventurieri şi amatori ai ieşirilor în natură, şi-a întins în ultimii ani "umbra popularităţii" şi asupra României. 
"În sfârşit!" ar spune unii... Alţii, gata de acţiune, au lansat acest manual de supravieţuire interesant, a cărui traducere greoaie poate fi considerată ca fiind singurul minus al ediţiei româneşti.

Cartea poate fi achiziţionată din librării sau direct de pe site-ul editurii M.A.S.T. la preţul de 39 lei.

Text: Cercel Alexandru
Foto: Editura M.A.S.T.

Utvaer, un cuțit universal

Unul dintre cele mai noi modele Helle din 2015 este Utvaer, un cuţit util pentru vânători şi iubitori ai ieşirilor în natură. Utvaer are caracteristici care îl recomandă pentru utilizări multiple precum: tranşarea vânatului, prelucrarea lemnului, sau aprinderea focului cu un amnar.

Utvaer are o lamă de 10 cm, "full tang" (continuă pe toată lungimea mânerului) după tiparul cuţitelor de supravieţuire, cu vârf ”drop point” (curbat în jos), util pentru eviscerarea vânatului. Lama este realizată din Sandvik 12C27, unul dintre cele mai dure aliaje de oţel inoxidabil, iar mânerul din lemn de mesteacăn. 

Cuţitul cântăreşte 160g (210g cu tot cu teaca de piele) şi a fost proiectat de către designerul scandinav Jesper Voxnaes, fiind botezat după un grup de insule din Marea Nordului.

Diverse modele Helle se pot achiziţiona în România, de la importatorul local, la preţuri de până la 100 de Euro. Modelul Utvaer, lansat anul acesta, se poate achiziţiona pe piaţa internaţională cu aproximativ 150 Euro.

Sursa şi foto: Helle Norway

Text: Alexandru Cercel

Unde ne antrenăm la tir lângă Bucureşti?

În apropiere de Bucureşti există câteva cluburi de tir care pot oferi condiţii bune de antrenament şi servicii de instructaj pentru cei ce vor să progreseze în această artă. Tirul la zbor se practică cu arme cu alice în manşe de trap, skeet sau sporting. Tirul cu carabina se poate practica la punct fix sau la goană, la ţinta numită „mistreţ alergător”.

Trap-ul presupune aruncarea unui sigur taler (disc de argilă) în faţa trăgătorului iar skeet-ul a două talere, din lateral, ce se vor intersecta în faţa trăgătorului. Deşi trap-ul şi skeet-ul au fost iniţiate de vânători pentru a exersa tirul la zbor, ele sunt acum sporturi de sine stătătoare, olimpice, şi au căzut în umbra noii discipline - sporting-ul, sau „parcursul vânătoresc”. Sporting-ul este o probă de antrenament mai complexă ce implică un circuit cu 10-15 staţii de tragere în care talerele sunt aruncate în diferite unghiuri pentru a simula condiţiile reale de vânătoare la păsări.

Cel mai cunoscut poligon de tir este cel de la Băneasa, ce aparţine Federaţiei Române de Tir Sportiv. Preţurile pentru cei ce vin cu propria armă de vânătoare sunt: trap/skeet/sporting – 60 lei/manşă (25 de cartuşe), mistreţ alergător – 55 lei /manşă (cu armă lisă), reglare carabină – 80 lei/armă.

Alte două poligoane private apropiate de Bucureşti sunt la Joiţa şi Negoeşti. Primul aparţine Clubului de Tir Sportiv Tunari şi se află în nord-vestul capitalei, în comuna Joiţa, judeţul Giurgiu. Preţurile sunt următoarele: trap/skeet/sporting – 45 lei/manşă, mistreţ alergător - 150 lei /oră (cu carabină sau armă lisă la 40m), reglare carabină cu armurier asistent – 100 lei/armă.

Poligonul din comuna Negoeşti se află la 30 de minute de Bucureşti, în judeţul Călăraşi şi aparţine Clubului Român de Tir Sportiv. Este un poligon destinat exclusiv tirului la talere iar preţurile sunt următoarele: trap/skeet – 35 lei /manşă, sporting – 40 lei /manşă.

De reţinut că pentru tirul la talere se folosesc cartuşe cu încărcături uşoare de 24-28g ce sunt mai potrivite în armele de vânătoare basculante. În unele arme de vânătoare semi-automate, aceste încărcături nu vor produce suficientă presiune pentru a extrage şi reîncărca muniţia în camera cartuşului. 

Foto: Hillcountry Shooting

Text: Alexandru Cercel

Muzeul Munţilor Tatra din Zakopane

În muzeele de etnografie se găsesc adesea colecţii interesante ce împletesc tradiţiile locale cu istoria vânătorii. O astfel de colecţie etno-cinegetică se găseşte în Muzeul Munţilor Tatra din localitatea Zakopane, cea mai cunoscută staţiune montană din Polonia.

Muzeul din Zakopane prezintă specificul cultural al populaţiei goralilor (muntenilor) din zonă şi păstrează în colecţiile sale unelte vânătoreşti precum: puşti cu cremene, cornuri pentru hăitaşi, cuţite, capcane şi chiar arbalete rudimentare construite de meşteri fierari. Printre uneltele de pescuit interesante se numără: ostii (furci pentru prins peştele) şi vârşe (coşuri pentru prins peştele prin momire). 

Muzeul mai cuprinde o expoziţie geologică, botanică şi faunistică, cea din urmă fiind formată din diorame cu animale reprezentative ale munţilor Tatra – capre negre, marmote, cerbi, cocoşi de munte şi de mesteacăn, păsări răpitoare.

Pe lângă expoziţia permanentă din clădirea de pe uliţa Krupowki nr. 10, muzeul mai deţine încă şase locaţii în Zakopane, fiecare dintre acestea prezentând o expoziţie de pictură sau artă populară într-o casă cu arhitectură specifică.

Zakopane este cunoscut drept oraş al goralilor, o minoritate de origine controversată despre care unii istorici spun că ar fi descendenţii păstorilor valahi ce au migrat aici în secolul XVI. Goralii au astăzi identitate poloneză, dar o parte a vocabularului lor e formată din termeni pastorali precum: brânză, mioară, măgură, vatră, colibă etc. În 2013, în amintirea migraţiei istorice, câţiva păstori au reconstituit transhumanţa de-a lungul arcului carpatic, începând din Ţara Bârsei, trecând prin Zakopane şi ajungând până în Moravia.

Mai multe fotografii în albumul de pe Facebook.
Foto: Wiki.commons, Alexandru Cercel

Text: Alexandru Cercel

Castelul Stará Ľubovňa din Slovacia

Pentru pasionaţii de istoria vânătorii, puţine sunt muzeele special dedicate acestei vechi activităţi umane, iar dintre acestea, trebuie spus, puţine sunt bine alcătuite. 
Pe lângă muzeele dedicate vânătorii mai sunt totuşi colecţii cinegetice interesante pe care le putem descoperi în alte locuri, precum muzee de etnografie, istorie medievală, militare şi aşa mai departe.

O astfel de colecţie cinegetică adăposteşte şi castelul Stará Ľubovňa din Slovacia, ce datează de la începutul secolului XIV. Două dintre sălile fortificaţiei interioare găzduiesc o colecţie vânătorească interesantă şi concepută cu bun gust. În ciuda mobilierului eterogen – bufete pictate, seturi stil Boulle şi mobilier din perioada interbelică, muzeografii au reuşit totuşi să creeze o atmosferă mistică, de castel medieval. Colecţia cuprinde o serie de trofee de căprior, suliţari şi coarne cu anomalii, arme de de vânătoare de secol XIX, capsiere şi cu cremene, trâmbiţe de vânătoare, tapiserii, picturi şi câteva păsări naturalizate, demne de un cabinet baroc.

Stará Ľubovňa este o fortificaţie militară ce a avut rolul de a proteja ruta comercială de pe valea râului Poprad, ce trecea din Polonia spre vechiul regat al Ungariei. După succesive perioade de decădere şi restaurare, la începutul anilor ’90 a fost transformat în muzeu. Pe lângă colecţia cinegetică, castelul mai adăposteşte o berărie medievală, un mic muzeu al satului şi un memorial pentru Maurice Beňovský, aventurierul de secol XVIII, autointitulat rege al Madagascarului, care a fost închis pentru o perioadă în turnul de aici.

Drumul către Stará Ľubovňa, localitate aflată la 360 km de Oradea, trece prin Ungaria, o ţară unde căpriorii şi fazanii sunt atât de mulţi încât nu trebuie să fii vânător ca să îi observi păscând la marginea şoselelor.

Mai multe foto în albumul de pe Facebook.

Text şi fotografii: Alexandru Cercel

Opinel Outdoor, cuţitul pescarului amator

Outdoor No. 8 este unul dintre cele mai noi modele de bricege ale producătorului francez Opinel şi este destinat iubitorilor sporturilor acvatice. Caracteristicile ce îl recomandă pescarilor noştri amatori sunt preţul accesibil, lama zimţată şi fluierul pentru situaţii de urgenţă. Acela care ar desconsidera importanţa acestei din urmă caracteristici, probabil că nu a căzut niciodată din barcă sau din caiacul de pescuit, şi consideră că este uşor să atragi atenţia partenerilor de „expediţie” în timp ce încerci să te menţii lângă ambarcaţiunea răsturnată... Ar fi util de ţinut un fluier la pieptul oricărei veste de salvare.

Ce caracteristici are lama Opinel? Outdoor No. 8 are o lamă de 8,5 cm, zimţată pe o lungime de 3,5 cm, ce taie uşor cordeline şi chiar otgoane, fără a sfâşia materialul. Lama prezintă în plus un orificiu ce poate fi folosit pentru strângerea unei chei de tachelaj. Oţelul folosit pentru acest briceag este Sandvik 12C27, cu un conţinut de carbon de cel puţin 0,40%, ce permite realizarea unui ascuţiş satisfăcător, fără a fi sensibil la coroziune.

Mânerul briceagului este realizat dintr-un polimer ce rezistă la umezeală şi temperaturi extreme (-40°C,+80°C), la capătul superior fiind dotat un inel de blocare a lamei, iar la cel inferior cu un fluier de 110 decibeli, ce poate fi auzit pe o rază de 300m în spaţiu deschis. 

Tradiţia Opinel datează din 1890 când meşterul francez Joseph Opinel a creat cuţite cu lamă pliabilă pentru fermierii, crescătorii de animale şi viticultorii din Savoia. Calitatea produselor meşterului a transformat micul atelier într-o companie ce se bucură de succes şi în ziua de astăzi. 

Bricegele Opinel pot fi achiziţionate în România din majoritatea magazinelor de vânătoare sau echipament montan, având preţuri ce încep de la 30 de lei şi care trec de 200 sau chiar 400 de lei în cazul ediţiilor limitate. Preţul Opinel No.8 Outdoor se situează în jurul cifrei de 100 de lei.

Sursa: Opinel France

Foto: Opinel, Sumo Survival, Bourbon and Boots 

Text: Alexandru Cercel

Pescuitul din caiac e pe val

Unul dintre domeniile care beneficiază de uşoara revenire a puterii de cumpărare locale este şi pescuitul. După un 2014 ce a reprezentat fundul sacului pentru importatorii şi producătorii de produse de pescuit, la târgurile din Bucureşti din această primăvară, Salonul Nautic şi respectiv Expo Aventuri, s-a observat un interes sporit pentru ambarcaţiunile de pescuit.

Cel mai nou model al caiacului de pescuit FeelFree Lure a fost prezentat la aceste târguri de importatorul Bărci în Bagaje din Mogoşoaia. Se pare că există un interes din ce în ce mai mare pentru pescuitul din acest fel de caiac specializat, creându-se deja, după spusele importatorului, o mică comunitate de pescari-caiacişti. Pescuitul prin cotloane de stuf şi păduri inundate trebuie să fie ceva mai plăcut în lipsa unui zumzet de motor...

FeelFree Lure este un model de caiac neozeelandez, foarte accesorizat, cu care se poate pescui pe aproape toate tipurile de suprafeţe de apă: pe râuri şi băţi de câmpie, în Deltă, şi chiar pe Marea Neagră. Printre accesoriile sale se numără: scaun detaşabil, suporturi de lansete şi momeli, trapă pentru sonar, cutie termoizolantă şi compartiment etanş, plus un spaţiu de depozitare generos, aflat în spatele pescarului. Toate modelele din gama Lure au o stabilitate bună, putându-se pescui chiar şi stând în picioare în ele.

Noul model pentru 2015, FeelFree Lure-13.5, este mai lung, mai rapid şi mai stabil pe apă; are o lungime de 4,11m, cântăreşte 43 kg şi poate transporta 227 kg. Acest model poate fi achiziţionat la noi în ţară cu puţin peste 1.000 de Euro.

Foto: FeelFree Kayaks

Text: Alexandru Cercel

Surse: FeelFree Kayaks, Barci În Bagaje 

Încep târgurile de primăvară

Nimic nou pe frontul de est ar spune unii cârcotaşi, pentru că piaţa uneltelor de pescuit şi a bărcilor de agrement îşi revine chiar mai greu decât cea imobiliară. Dar totuşi, din datorie de „pasionaţi” încercăm să iscodim noutăţi în fauna locală...

Salonul Nautic Bucureşti va fi primul sosit, având loc săptămâna viitoare între 4 şi 8 martie. Lista expozanţilor nu este încă afişată, fiind un secret de stat, sau o surpriză a organizatorilor. Putem însă conta cu siguranţă pe Spat S.A. Galaţi producătorul trainicelor bărci de pescuit Laguna, răspândite în toate râurile şi bălţile României. Printre ambarcaţiile expuse vom mai găsi cu siguranţă caiace, bărci de pescuit din fibră de sticlă şi iahturi de lux. Surpriza salonului o va constitui se pare prezenţa lui Ivan Patzaikin care, pe lângă faptul că va oferi unui participant norocos o pagaie cu autograf, va readuce în atenţie barca sa de agrement originală, numită Canotcă, proiectată şi produsă intregral din lemn în atelierul meşterului Paul Vasiliu din Tulcea. 

Expo Pescuit Pur şi Simplu se va desfăşura în perioada 19 – 22 martie, în Piaţa Constituţiei. Lansete, momeli, îmbrăcăminte specială şi bărcuţe teleghidate se vor număra printre produsele oferite vizitatorilor. Din titlul târgului a căzut de ceva veme termenul de „vânătoare”, dar asta nu înseamnă că nu sperăm să mai găsim câteva echipamente în oferta, oricum frugală, a unei astfel de expoziţii de profil. Programul târgurilor va fi 10:00 – 18:00, taxa de intrare 15 şi respectiv 10 RON.

Foto şi surse: SNIB, ExpoAventuri

Text: Alexandru Cercel

SUA: fermierii primesc subvenţii pentru buruienile din colţul tarlalei

Departamentul pentru Agricultură al Statelor Unite (USDA) susţine financiar fermierii care crează habitate pentru avifauna sălbatică. Declinul speciilor de interes vânătoresc, dar şi al altor specii de păsări de câmpie a determinat agenţia americană să iniţieze Conservation Reserve Program – un proiect de finanţare pentru micro-habitate sălbatice. Acest program, iniţiat în 2004, a dus la re-sălbăticirea a peste 97.000 ha de terenuri, aflate în special la marginea zonelor agricole. Habitatul creat a fost benefic pentru fazani, prepeliţe, turturele, ciocârlii şi alte specii de păsări americane.

La sfârşitul lunii ianuarie 2015, având în vedere scăderea cererilor pentru astfel de subvenţii, USDA a hotărât încurajarea fermierilor prin declararea unor noi zone eligibile. Astfel, fermierii interesaţi pot declara colţurile tarlalelor şi zonele în care aripile de ploaie şi alte instalaţii de irigaţii nu ajung, ca fiind zone de conservare. Aceste zone pot fi lăsate să se resălbăticească cu buruieni şi arbuşti sau pot fi cultivate şi lăsate nerecoltate, la dispoziţia faunei sălbatice.

Agenţia americană consideră că prin gândire creativă se pot aduce împreună interesele aparent contradictorii ale agriculturii şi conservării naturii. Studiile arată că deşi aceste petice nu sunt conectate între ele prin fâşii de teren, în ciuda izolării, ele crează micro-habitate pentru păsările sălbatice. Unii dintre fermierii americani, care participă voluntar la acest program, decid să cultive parcelele marginale cu specii de plante ce reduc eroziunea solului, reţin C02, îmbunătăţesc calitatea apei sau susţin dezvoltarea faunei sălbatice. Participanţii primesc subvenţii pe perioade de 10-15 ani. Modelul american poate fi consultat pe site-ul agenţiei www.fsa.usda.gov/conservation.

Surse: USDA-FSA, Wildlife Management Institute

Foto: Colorado Outdoors Mag, Eyesearchbd

Text: Alexandru Cercel

Raţa mică, una dintre cele mai numeroase din România

Conform recensământului avifaunistic organizat de Societatea Ornitologică Română în octombrie, în cadrul Euro Birdwatch 2014, raţa mică (Anas crecca) ocupă locul cinci în rândul celor mai numeroase specii de vânat înaripat, plasându-se ca număr de observaţii după: graur, porumbel gulerat, raţa mare şi gâsca de vară.

Anas crecca este cea mai mică specie de raţă de la noi din ţară şi este cunoscută popular sub mai multe denumiri:  sarselă, sarselă de iarnă (termeni de origine franceză), raţă pitică sau raţă sălbatică mică. Sarsela este o raţă de suprafaţă, oaspete de iarnă la noi, sosind pe la sfârşitul lui octombrie şi petrecând iarna în zone umede întinse şi pe lacuri litorale. Cuibăreşte rar în România dar poate fi observată şi ca oaspete de vară. Este răspândită mai ales în bălţile de câmpie, de-a lungul Dunării şi în Deltă. Are o lungime de 35-40 cm şi cântăreşte aproximativ 300g.

Masculul poate fi recunoscut uşor după capul castaniu cu o dungă verde în dreptul ochilor, mărginită de linii subţiri gălbui. De la distanţă pare închis la culoare, dar în zbor prezintă abdomen alb şi subcodale gălbui. 

Femela este mai deschisă la culoare, asemănătoare cu raţa cârâitoare, dar cu oglinda aripii de un verde metalic foarte constrastant când este observată în zbor.

Stolul de sarsele se ridică foarte uşor în zbor, se deplasează repede, cu bătăi dese din aripi, şi poate face manevre bruşte deasupra apei sau stufului. Sezonul de vânătoare se desfăşoară între 1 septembrie şi 10 februarie.

Raţa mică se poate confunda cu raţa roşie (Aythya nyroca), o raţă scufundătoare care nu se vânează deoarece populaţia ei este în scădere. Raţa roşie este un pic mai mare la corp şi are o culoare maronie uniformă. Nuanţa sa nu se observă decât în lumină bună, dar se poate deosebi în zbor după dunga albă prezentă pe toată lungimea aripii.

Foto:

Krikand - FotoinaturenDK, HBW Alive, Vogel der Schweiz, Mihai Baciu - Chettusia

Surse: 

„Păsările din România şi Europa” – Hamlyn Guide ediţia în limba română, Octopus Publishing 1999

„Dicţionarul păsărilor” – Victor Ciochia, ed. Pelecanus Braşov 2002

„Ghid de identificare a speciilor de păsări” – Marina Cazacu, Criprian Fântână, Lavinia Răducescu, SOR 2012

Text: Alexandru Cercel

La vânătoare cu barca gonflabilă

Bărci potrivite pentru vânătoarea la baltă, accesibile vânătorilor din ţara noastră, sunt modelele Laguna, produse de Spat Galaţi, sau canoele englezeşti foarte uşoare, Venture, aduse de un importator din Mogoşoaia. Deşi nu ar fi o idee rea să susţinem un producător autohton precum Spat S.A., pentru acei vânători care caută să se ascundă într-un mănunchi de stuf din mijlocul bălţii, bărcile Laguna sunt prea mari. Acestea sunt făcute mai ales pentru a fi conduse cu motor, în căutarea unor locuri bune de pescuit sau vânătoare, pe întinderi mari de apă.

Una dintre cele mai mici, mai uşoare şi mai rezistente bărci gonflabile este Alpacka, şi vine de undeva din mijlocul Americii, din Mancos, Colorado. Cei de la Alpacka produc mai multe tipuri de bărci potrivite pentru coborâri de râuri înspumate, plimbări pe lacuri liniştite sau pescuit. Pentru vânătoarea pe apă există două modele mai spaţioase ce pot transporta unul sau doi vânători cu echipament: Denali Llama şi Explorer.

Llama are o lungime totală de 239 cm (interioară 129 cm), o lăţime de 95 cm şi o greutate de doar 2,4 kg. Se împachetează într-un sac de 23x61 cm şi poate fi cărată într-un rucsac împreună cu celelate lucruri trebuincioase unui vânător. Este mai mult o barcă de o persoană plus echipament, dar la nevoie poate transporta şi două persoane (foarte apropiate la propriu, probabil şi la figurat).

Explorer este în schimb o barcă pentru cargo, putând transporta doi vânători, sau un vânător cu mult echipament, câine şi vânat (inclusiv căprior sau mistreţ) fără teamă de scufundare. Cântăreşte 2,6 kg, are o lungime de 241 cm (interior 134,5 cm), lăţime de 95 cm şi se poate împacheta într-un sac de 20x61 cm.

Bărcile pot fi conduse cu padele foarte uşoare, care se pot demonta şi transporta în rucsac. Tot acest echipament, produs din materiale rezistente şi uşoare, vine desigur cu un preţ ceva mai mare decât al unei camere de tractor – aproximativ 900 USD pentru barcă, iar padelele de 500-800 g pot costa între 150 şi 300 USD.


Foto: Alpacka Raft LLC, Antofaya Expeditions, Packrafting Store
Sursa: Alpacka Raft LLC
Text: Alexandru Cercel

Carabina CZ, cel mai bun raport calitate-preţ

Pe piaţa de arme de la noi, deşi destul de mică şi descurajată, există posibilitatea achiziţionării unor carabine bune, potrivite cu bugetele vânătorilor noştri: de la robustele şi puţin finisatele carabine ruseşti cu un singur foc, Ij-Baikal, la preţioasele carabine germane cu repetiţie Blaser. Pentru cei care vor să investească peste 400 de Euro într-o carabină, dar cu siguranţă nu vor să treacă de ştacheta înălţată de nemţi la 4.000, se poate spune că unul dintre cele mai bune raporturi calitate-preţ îl găsim la armele Česká Zbrojovka (CZ).

Cel mai răspândit model printre vânătorii noştri este CZ-ul 550 Lux, o carabină frumos finisată, solidă (un pic cam grea) şi precisă. CZ 550 Lux este o carabină potrivită pentru vânatul din România, atât la pândă cât şi la goană: mistreţ, căprior, cerb şi chiar urs. Este un produs ce îşi datorează succesul controlului foarte bun al calităţii, preţului accesibil, de aproximativ 1.000 Euro, şi gamei variate de calibre: .243 Win, .270 Win, .308 Win, 7x64, 6,5x55, .30-06 şi 8x57.

CZ-ul are o moştenire militară în design-ul ei, evidentă prin închizătorul tip Mauser, puţin modificat, şi cătarea proeminentă cu apărătoare. Are un pat din lemn de nuc, bine lustruit, cu obrăzar bombat, în stil bavarez, şi un pistolet alungit artistic, potrivit pentru tirul la punct fix. 

Tradiţional, CZ-urile sunt dotate cu înălţător şi cătare, însă în ultimul deceniu s-a pus din ce în ce mai mult accentul pe dotarea armelor cu lunetă, astfel că cehii oferă carabine cu foraj gata făcut şi chiar cu inele de lunetă montate din fabrică, fără alte sisteme de ochire fixe (modelele botezate „American”).

Recent CZ-ul a scos pe piaţă noul model 557, care este de fapt un 550 modificat, având ţeava mai scurtă şi fiind mai potrivit pentru vânătoarea la goană. Principalele îmbunătăţiri faţă de modelul 550 sunt: închizător simplificat ce poate fi deschis fără dezasigurare, extractor amplasat în capul închizătorului, trăgaci reglabil, ţeavă „free-float” (nu este fixată de antepat, putându-se răci mai repede), înălţător ce se poate mişca pe orizontală şi cătare din fibră optică cu reglaj vertical.

Lista de preţuri Huntershop, impotator pentru România.

Foto: Česká Zbrojovka

Surse: Česká Zbrojovka, Huntershop

Text: Alexandru Cercel

Epagneul Breton, cel mai mic pontator

Epagneul Breton face parte din grupa pontatorilor continentali, împreună cu bracul german, vijla maghiară, pudel-pointerul şi Munsterlanderul, şi este cel mai mic câine pontator utilizat în ţara noastră la vânătoare.

Epagneul Breton este un câine vioi, cu miros bun şi alură delicată. Lucrează în apropierea vânătorului şi caută cu pasiune vânatul mic în câmp deschis, terenuri împădurite, desişuri şi chiar la baltă în stufărişuri, având o bună rezistenţă la intemperii. 

În ciuda taliei sale mici, de numai 48-51cm (mascul), este un foarte bun aportor, putând aduce chiar şi iepurele la piciorul partenerului său de vânătoare. Aretul său este ferm, iar când caută vânatul o face rapid şi cu perseverenţă.*

Ţăran breton cu epagneul - 1850

Temperamentul său este unul maleabil şi docil, ceea ce îl face uşor de dresat. Epagneul Breton este un câine prietenos şi sensibil, de aceea vânătorul nu trebuie să îl trateze cu severitate.

Ţara de origine a Epagneului este Franţa, mai precis regiunea Bretaniei, unde izvoare istorice precum picturi şi tapiserii de secol XVII reprezintă acest tip de câine vânând şi aportând. Prima descriere a rasei a apărut, surpinzător, în 1850 în Anglia. Prima apariţie oficială a avut loc la Paris, la Expoziţia Canină din 1900, iar standardul rasei a fost recunoscut în 1907. 
Culoarea tipică a Epagneului Breton este fond alb cu pete castanii, având firul blănii semilung, fin şi mătăsos. Începând din anii ’50 standardul european al rasei permite şi culoarea neagră.

Surse:

* Nicolae Străvoiu - „Dresajul câinelui de vânătoare”, ed. Lider 2001

Club de l'Epagneul Breton

en.Wikipedia.org

Text: Alexandru Cercel